Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul proiect privind pensiile militarilor a fost FINALIZAT. Duşa: Legea nu va crea discriminări

Publicat in Romania TV, joi 11 aprilie 2013 ·

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD că proiectul de lege privind pensiile militare a fost finalizat, urmând a fi trimis joi sau vineri la Ministerul Muncii, MAI şi celelalte ministere care au pensionari din fostul sistem militar.

Duşa a susţinut că prin noul proiect de lege "nimeni" nu va pierde la pensie, scrie Agerpres.

"Rezolvarea problemelor pensiilor în sistemul militar se poate face doar printr-o nouă lege. Proiectul de lege este finalizat, o să îl înaintez la Ministerul Muncii şi la celelalte ministere care au pensionari din fostul sistem militar, astfel încât să se revină la normalitate. Prin legea privind pensionarea unică s-a bulversat acest sistem, au fost create discriminări, la unii au scăzut, la alţii au crescut. Când am venit la minister am găsit mii de dosare încă neprocesate şi le-am adus la zi, le-am finalizat, am găsit 28.000 de contestaţii şi se rezolvau patru contestaţii pe zi, acum se rezolvă în jur de 100 pe zi, dar indiferent câte artificii am crea legat de pensiile militarilor, problema nu se rezolvă decât printr-o lege care să privească exact pensiile celor care provin din sistemul de apărare. Atunci când s-a trecut de la legea privind pensiile militare la această lege, cheltuielile MApN au crescut cu peste 500 de milioane. O revenire la normalitate este urgentă şi nu se poate face decât printr-o nouă lege. Cred că azi sau mâine voi şi trimite proiectul de lege spre Ministerul Muncii, la MAI, la servicii, după care îl voi supune dezbaterii publice", a spus Duşa.

El a precizat că proiectul va fi pus apoi în dezbatere publică şi va urma procedurile parlamentare pentru a fi adoptat.

"După ce va fi dezbătută şi cu rezerviştii, şi cu structurile militare şi cu sindicatele, voi veni cu legea în Parlament, pentru că legea care a existat privind pensiile m

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 28 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 26 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 50 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 39 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°