Ai auzit de Ghenie, sunt întrebat cu osârdie în ultimul timp. Ghenie şi mai cum, prefer eu să mă joc. Andrei sau Marian, Adrian în cel mai bun caz. Şi ce a făcut el? Cuuum, nu ştii, s-a dat cu un milion, cu zece milioane, o sută de mii, de euro, de dolari, rar de tot de lire sterline.
Născut în '77, o mie nouă sute, la Baia Mare, absolvent de institut de Cluj, la termen, în 2001, şede sau munceşte la Cluj şi Berlin - cum să aud eu de el, când stau şi cuget la Bucureşti? Se pare că am şanse mai mari să aud de el pe drumurile europene sau transcontinentale că mai mult pe acolo expune. În Bucureşti a expus la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, creat de Adrian Năstase într-un colţ al Palatului Parlamentului, dar cum acel loc amplu şi luminos este cât se poate de inaccesibil, este ca şi cum nu ar fi expus în Bucureşti. E singurul solo, restul sunt expuneri de grup.
Pictura lui Adrian Ghenie este groasă, din mai multe puncte de vedere. Pasta se lipeşte şi curge, viziunile sunt sumbre, mai ales prin culoa-re. Nimic nu pare vesel, mai degrabă emo. Artistul vine din România şi încărcătura de exotism a acestei realităţi este încă semnificativă, în ciuda diminuării sau a acoperirii cu alte subiecte. Se joacă foarte bine şi cartea trecutului, nu a celui comunist, mai la îndemână, ci a celui nazist, mai vandabil mai ales de la Anselm Kiefer încoace, la fel ca raportarea la teluric, întunecat, sumbru, dramatic, abscons, misterios. Într-un prestigios interviu dintr-o publicaţie la fel, Adrian Ghenie invocă o presupusă legendă conform căreia spaţiul în care îşi are atelierul ar fi slujit drept sediu Gestapoului. Desigur, se poate verifica, dar ar fi păcat. Chiar şi lucrarea licitată la preţul ce a şocat breasla românească se numeşte "Dr. Mengele 2" şi arată imaginea meticulosului criminal genocidar aşa cum apare în paşaportul sud-american, ştearsă, conform manierei a
