Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile ieşene, neputincioase în faţa strategiei contrabandiştilor

Publicat in Flacara Iasului, joi 11 aprilie 2013 ·

În ciuda stricteţii prevederilor legislative, moldovenii au reuşit să se adapteze şi să găsească noi metode pentru a-şi introduce pe piaţă peştele afumat, conservele şi alte produse care în perioada verii se transformă în adevărate bombe alimentare. Aceleaşi strategii sunt folosite şi pentru aducerea ţigărilor de contrabandă. Autorităţile judeţului şi-au exprimat ieri îngrijorarea, dar şi neputinţa, în faţa acestei probleme.

Conducerea Instituţiei Prefectului şi-a exprimat ieri îngrijorarea referitoare la produsele alimentare cu care reuşesc să intre basarabenii pe pieţele ieşene. Din păcate, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Iaşi s-au declarat neputincioşi în faţa noului sistem găsit de basarabeni pentru introducerea în ţară a unor astfel de produse. Aceeaşi strategie este aplicată de comercianţi şi în cazul ţigărilor aduse de peste Prut.

„În Piaţa Nicolina, pe lângă cei care vând ţigări, văd cetăţeni basarabeni care vând peşte şi alte produse alimentare şi mă interesează cum trec astfel de persoane cu mărfurile prin vamă“, s-a întrebat Bogdan Abălaşi, subprefectul de Iaşi. Moldovenii care fac comerţ ilegal în pieţe au reuşit să învingă sistemul legislativ chiar şi după ce prevederile legale au fost înăsprite, în aşa fel încât s-a ajuns la o reducere şi mai mare a cantităţilor de produse pe care le pot trece moldovenii prin vamă, la intrarea în ţară. La trecerea frontierei, basarabenii respectă legea în vigoarea, care prevede faptul că n-au voie să transporte produse pentru consumul propriu cu o valoare mai mare de 300 de euro. Însă, pentru ca cetăţenii moldoveni să poată intra pe piaţă cu produsele în cauză, se folosesc de cărăuşi. „Înainte de intrarea în vamă, marfa este împărţită la mai multe persoane, care primesc pentru acest lucru o sumă modică. După ce au reuşit să trecă de vamă, o persoană colectează pro

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 40 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 34 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°