"Ce-a fost, dragă, ieri la Icsuleşti? Zarvă mare! S-au certaaaat...!Madam Frusina zice că a şi bătut-o! Ei, aş! Mi-a zis mie Abranduroaia, care stă sub ei, nici vorbă: ea i-a spart lui farfuriile, în cap! Ei, lasă soro, ce mare lucru! Aşa-i în familie!"
Această "parabolă" ne-a fost servită ca "explicaţie" pentru ceea ce se mai întîmplă în măruntaiele USL-ului, coaliţia politică care ţine în mîini guvernarea României. De principiu, n-am nimic împotriva parabolelor ca mijloc de ilustrare a unei situaţii, ori ca modalitate de a comunica tîlcul ei unui public care, altfel, ar avea dificultăţi să pătrundă sensurile mai grave ale temei. Problema este că nu orice poveste este o parabolă! Iar asta, cu familia, nu se potriveşte cu situaţia USL-ului, nici cît nuca în perete!
Este adevărat că familia, în sensul uniunii matrimoniale, ca şi uniunea politică numită USL, are un fundament juridic, contractual. Asemănările, însă, se opresc aici. Spre exemplu: asocierea celor două partide nu este un angajament, sub spectrul legii, de a forma o asociaţie de coproprietate, cum este cazul familiei, ori de a-şi baza relaţiile pe înţelegere şi respect, ori de a se susţine reciproc, moral, economic şi sub orice alt aspect, în cazul în care una dintre părţi suferă o alterare funcţională, ori o incapacitate, temporară, ori permanentă, de orice natură ar fi aceea etc. Las de o parte faptul că un partid politic nu are aproape nimic în comun cu definiţia unei persoane, în sens social. Partidele, ale noastre mai ales, nu au nici "putere de judecată", nici "libertate de alegere", nu sunt dotate cu "liber arbitru", nu sunt subiecţi sociali care să se bucure de drept de libertăţile fundamentale ale unei persoane etc. Partidele noastre sunt doar nişte instrumente primitive ale intereselor de grup, de grupuri, de grupuscule, de găşti, de haite şi alte forme de asociere, rău croite şi grav
