Sala era plină ochi. Părinţi, profesori, copii – îl aşteptau pe primar. Atmosfera era tensionată rău. A intrat primarul. Nu a vrut să stea la prezidiu, a luat un microfon şi a rămas în picioare, între rînduri. A început să spună cît de mult va susţine învăţămîntul şi educaţia copiilor din comunitate. L-a întrerupt directorul şcolii. I-a citit o adresă, prin care primarul solicita ministrului trecerea clădirii şcolii în administrarea Consiliului local. Primarul se jura că nu va schimba niciodată destinaţia clădirii, că vrea doar să adauge o trupă de teatru profesionist, care să organizeze tot soiul de spectacole, în folosul mai larg al comunităţii.
„Nici vorbă, ne vrem şcoala înapoi, acolo trebuie să fie numai şi numai şcoală de muzică.“ În plus, noua clădire (de fapt, asta e dandanaua, clădirea este modernă, curată, are toate dotările şi o sală de spectacole adevărată) ar fi fost construită cu bani europeni şi nu ar fi fost voie să i se schimbe destinaţia, pe veci. „Dar e păcat să nu facem mai mult acolo, cel care va conduce nou-înfiinţata Casă a Artelor este un binecunoscut regizor profesionist“ – mai adaugă primarul. „Nu putem să facem învăţămînt de calitate printre decoruri şi repetiţii de teatru“ – continuă să tune directorul.
DE ACELASI AUTOR Românul, tocilarul clasei Indianul de oţel Mici (şi) confuzii (Tot despre) 15 ani de integrare europeană În acel moment, microfonul este preluat de o doamnă înaltă, brunetă, tunsă scurt. „Dragi colegi, părinţi şi copii. Eu sînt convinsă că domnul primar doreşte binele învăţămîntului muzical. A fost prost informat. Este un tip extrem de bine educat. A studiat şi el pianul, în tinereţe. Părinţii lui sînt nişte oameni minunaţi, culţi, dedicaţi educaţiei solide a nepoţilor. Copiii domnului primar sînt superbi, cuminţi, inteligenţi. Domnul primar nu ştie că s-au băgat decoruri în sălile noastre de studiu, că pe
