Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea nu va putea juca finala Challenge Cup la Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 aprilie 2013 ·

În cazul în care va trece în semifinalele Challenge Cup de luxemburghezii de la Handbal Esch, echipa de handbal a Universității nu va putea găzdui manșa de pe teren propriu din finala competiției la Suceava, în sala Liceului cu Program Sportiv. Dacă la prima participare în această competiție, sucevenii au putut găzdui returul cu Reșița din ultimul act, datorită unei dispense de la EHF, între timp, forul european a venit cu noi reguli, ce nu pot fi îndeplinite de sala Liceului cu Program Sportiv. Astfel, prima și cea mai importantă regulă este aceea ce-i privește pe spectatori, echipa gazdă fiind nevoită să acorde oaspeților 10% din locurile toate din sală, dar nu mai puțin de 200. Mai mult, terenul de joc trebuie să fie marcat doar cu liniile pentru handbal, sala trebuie să aibă spații rezervate televiziunilor și mass-mediei, dar și internet de mare viteză pentru transmiterea în timp real a informațiilor despre desfășurarea finalei. Din aceste motive, oficialii clubului sucevean au căutat alte locații unde s-ar putea găzdui finala, în cazul în care echipa va ajunge acolo, în discuție fiind sălile din Botoșani, Roman și Piatra Neamț.

„Din păcate, după noul regulament am fi nevoiți să le punem dispoziția oaspeților 200 de locuri din totalul de 400, care și așa este insuficient și de aceea am hotărât să găsim o sală care să respecte acest regulament și în același timp să oferim suporterilor noștri cât mai multe locuri. După discuțiile avute în Consiliul de Administrație al clubului am ajuns la concluzia că sala din Botoșani ar fi cea mai bună variantă, deoarece se află la cea mai mică distanță de Suceava și de aeroport, și are 1.750 de locuri. Astăzi urmează să voteze toți membri din conducerea clubului astfel încât să trimitem mâine un răspuns la EHF, dar înainte de toate trebuie să ne concentrăm atenția pentru a trece de semifinale”, a explicat ieri, directo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 8 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°