Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupte: Dudău şi Mihuţ, la seniori

Publicat in Ceahlaul, joi 11 aprilie 2013 ·

* Cei doi pietreni se antrenează în prezent la Costineşti, cu lotul naţional Calificaţi în finalele naţionale ale juniorilor, Vasile Dudău şi Mihai Mihuţ, de la CS Ceahlăul, se pregătesc să lupte şi la seniori. Cei doi reprezintă Aradul în Superliga echipelor, care debutează la finalul acestei săptămâni, la Bucureşti. Pentru Mihai Mihuţ, care abia a împlinit 18 ani, este primul concurs la seniori. Etapa de Superligă precede în calendarul pietrenilor Naţionalele individuale ale juniorilor. „Faptul că luptă la categorii superioare nu îi afectează. Au timp să revină în greutate până la finalele juniorilor. Superliga seniorilor este o competiţie bună pentru că vor avea meciuri cu adversari dificili, ceea ce îi aşteaptă şi la Naţionale”, a spus antrenorul pietrenilor, Ioan Purcaru. Vasile şi Mihai vin în capitală de la Costineşti, unde se pregătesc cu lotul României. Amândoi s-au calificat în finalele juniorilor, care vor avea loc la Piatra Neamţ, la finalul acestei luni, de pe locuri fruntaşe. Mihuţ a obţinut maximum de puncte în cele două turnee, la categoria 60 kilograme, iar Dudău a încheiat calificările pe locul doi, la un punct în spatele câştigătorului categoriei 55 kilograme. CS Ceahlăul îi va mai avea în finalele de la Piatra Neamţ pe Marian Mihai şi Constantin Mihai, ambii la 60 kilograme, Mircea Ionescu, la 66 kilograme, şi, la libere, pe Ana Maria Miron (67 kilograme). * Cei doi pietreni se antrenează în prezent la Costineşti, cu lotul naţional Calificaţi în finalele naţionale ale juniorilor, Vasile Dudău şi Mihai Mihuţ, de la CS Ceahlăul, se pregătesc să lupte şi la seniori. Cei doi reprezintă Aradul în Superliga echipelor, care debutează la finalul acestei săptămâni, la Bucureşti. Pentru Mihai Mihuţ, care abia a împlinit 18 ani, este primul concurs la seniori. Etapa de Superligă precede în calendarul pietrenilor Naţionalele individuale ale juniorilor. „Faptu

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 45 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum 55 minute
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°