The banksters Foto: money.ro
Miniştrii de finanţe din ţările Uniunii Europene vor analiza în această vineri un proiect de lege prin care să fie impuse pierderi deponenţilor cu peste 100.000 de euro în conturi, precum şi depozitelor interbancare, în cazul în care o bancă intră în dificultate.
Miniştrii de finanţe din UE se vor întâtlni mâine la Dublin, Irlanda – ţară care deţine preşedinţia UE – pentru a discuta forma în care va apărea în 2015 noua lege privind redresarea şi rezoluţia băncilor.
Potrivit Reuters, aceştia vor lua în calcul şi un proiect pregătit de oficialii irlandezi, în care se precizează că vor suferi pierderi şi depozitele interbancare cu maturitatea de până la o lună, dacă o bancă intră în dificultate. De asemenea, potrivit documentului studiat de jurnaliştii de la Reuters, deponenţii vor suferi şi ei pierderi, imediat după acţionari. Astfel, la fel ca în cazul crizei din Cipru, deponenţii cu până la 100.000 de euro în conturi vor fi protejaţi, însă cei cu depozite peste acest prag vor suferi pierderi, în cazul în care banca la care au pus banii are probleme. Procesul poartă numele de bail-in.
Deşi este promisă protecţia deponenţilor cu sub 100.000 de euro în bănci, trebuie luată în calcul şi situaţia firmelor. Chiar şi cele de dimensiuni mici au rulaje de peste 100.000 de euro în conturile curente, şi o confiscare parţială a banilor le-ar pune probleme.
Au promis că acţiunea din Cipru nu este un model pentru UE
De la startul crizei bancare din Cipru – în care deponenţii mari vor suferi pierderi ce ar putea ajunge la 100% din sumele neasigurate – oficialii europeni au dat asigurări că soluţia aplicată în ţara insulară este una singulară, şi că nu reprezintă un model pentru Europa. Ciprul, au spus aceştia, este un paradis fiscal cu un sistem bancar mult prea mare pentru dimensiunea economiei, şi că este nevoie de contr