Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul fiului lui Osama ben Laden, acuzat de terorism, va începe în ianuarie 2014

Publicat in Press Alert, joi 11 aprilie 2013 ·

Un judecător federal din New York a fixat pentru ianuarie 2014 procesul fiului lui Osama ben Laden, acuzat de terorism, după ce apărarea a transmis că din cauza reducerilor bugetare de la Washington îi va fi dificil să se pregătească mai devreme, informează Mediafax. Judecătorul Lewis Kaplan a fixat la 7 ianuarie 2014 data de începere a procesului lui Suleyman Abu Ghaith, în vârstă de 47 de ani, inculpat pentru “conspiraţie de a ucide cetăţeni americani”, conform unui ordin semnat marţi.

Acest fiu al lui Osama ben Laden şi fost purtător de cuvânt al Al-Qaida a pledat nevinovat la 8 martie. El a apărut luni în faţa unui judecător federal de la New York. Cu această ocazie, unul dintre avocaţii săi atribuiţi din oficiu a explicat că din cauza recentelor reduceri bugetare, avocaţi ca el au fost “trecuţi în concediu fără plată timp de cinci săptămâni şi jumătate”.

În aceste condiţii, “va fi foarte dificil să fim pregătiţi pentru (un proces în) septembrie”, aşa cum susţinea judecătorul, a declarat Martin Cohen, sugerând în schimb data de ianuarie 2014.

Reducerile bugetare automate au intrat în vigoare în martie, în lipsa unui acord între preşedintele Barack Obama şi Congres asupra unui plan de reducere a deficitului. Ele au dus mai ales la intrarea în concediu fără plată, pentru perioade variabile, a sute de mii de funcţionari. Suleyman Abu Ghaith a fost transferat luna trecută la New York unde este acuzat de terorism. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoarea pe viaţă.

Un judecător federal din New York a fixat pentru ianuarie 2014 procesul fiului lui Osama ben Laden, acuzat de terorism, după ce apărarea a transmis că din cauza reducerilor bugetare de la Washington îi va fi dificil să se pregătească mai devreme, informează Mediafax. Judecătorul Lewis Kaplan a fixat la 7 ianuarie 2014 data de începere a procesului lui Suleyman Abu Gha

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 31 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 42 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°