Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DESCINDERI LA TRAFICANȚII DE DROGURI! Rețeaua distribuia drogurile în Timișoara

Publicat in Ora de Timis, joi 11 aprilie 2013 ·

TIMIȘOARA: Descinderi joi dimineața în Timișoara. Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, coordonați de procurorii DIICOT, au descins la șase adrese unde locuiesc persoane suspectate de trafic și consum ilicit de droguri de risc și de mare risc. Anchetatorii au 15 mandate de aducere. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au introdus în ţară comprimate ecstasy şi cannabis în trei loturi, după care au distribuit drogurile consumatorilor de pe raza municipiului Timişoara, în special în cluburi şi discoteci. Totodată, s-a mai stabilit că drogurile erau introduse în ţară de către liderul grupării, un bărbat de 41 de ani, din Timişoara. Ulterior, acesta le plasa unui tânăr de 25 de ani, din Timişoara, care le distribuia mai departe, consumatorilor. Preţul pe care un consumator ajungea să-l plătească pentru un comprimat Ecstasy, varia între 70 şi 100 de lei.

Gruparea şi-a întrerupt temporar activitatea infracţională la jumătatea anului 2012, ca urmare a unei acţiuni a poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara şi a D.I.I.C.O.T. Timişoara, în urma căreia s-a reuşit destructurarea unei alte grupări infracţionale organizate ce avea legături cu membrii acestei grupări, distribuitorul principal, tânărul de 25 de ani reuşind să plece în Italia. La sfârşitul anului 2012, acesta s-a întors în ţară şi şi-a reluat preocupările pe linia traficului şi deţinerii în vederea consumului de droguri de risc şi de mare risc.

Continuând investigaţiile, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au identificat alţi doi suspecţi, de 27, respectiv 28 de ani, ambii din Timişoara, aceştia fiind sursele de aprovizionare cu cannabis ale tânărului de 25 de ani. Totodată, s-a mai reuşit identificarea unui număr mare de consumatori care se aprovizionau cu droguri de la membrii acestei grupări. La finalizarea percheziţiilor, suspecţii v

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°