Şi a fost ediţia a VII-a a Premiilor revistei Observator cultural. La sfîrşitul galei, lista laureaţilor de anul acesta oferă o imagine elocventă a diversităţii culturii româneşti în anul de graţie 2012-2013. Pentru că, în fond, orice palmares este un instantaneu – o fotografie de grup ce reflectă în egală măsură dinamica fenomenului cultural şi opţiunea membrilor juriului. Cum în materie de evaluare nu există obiectivitate, trebuie să spun apăsat că deciziile membrilor juriului au ţinut cont de calitatea demersului cultural şi artistic al cărţilor aflate pe lista de nominalizări – toate titlurile reţinute ar fi meritat, cu prisosinţă, un premiu, indiferent că vorbim de „Debut“ sau de „Proză“, de „Poezie“, de „Critică/ istorie/ teorie literară“ sau de „Eseu/ Memorialistică/ Publicistică“. Onestitatea a fost, dincolo de criteriile estetice şi profesionale, ingredientul principal al acestor decizii. Nu o strategie de marketing trebuie căutată în spatele deciziilor de ieri şi nici un efort de reconciliere sau o paradă de obiectivitate. Premiile, orice premii, sînt, desigur, relative, dar există cărţi şi autori a căror importanţă nu poate fi nici negată şi nici ignorată fără ca un atare gest, determinat de considerente extraprofesionale, să nu arunce o umbră de îndoială asupra unei selecţii. Am considerat întotdeauna, atît eu, cît şi colegii mei din juriu, redactorii şi colaboratorii revistei că în cultură admiraţia şi respectul pentru Celălalt nu înseamnă o declaraţie de dragoste necondiţionată, că dezbaterile şi polemicile sînt necesare, că diferenţa de opinii este esenţială pentru viabilitatea unei culturi, că autenticitatea şi forţa unei culturi depind de capacitatea producătorilor culturali de a intra în dialog – contradictoriu sau nu – unii cu ceilalaţi, pornind de la premisa că, mai presus de interesele personale sau de grup, se află literatura, cultura, efo