Energia Pandurii Tg-Jiu dă asaltul final, iar prima bătălie va fi una extrem de dificilă, la Reşiţa, cu CS Caraş Severin.
Locul IX ocupat în acest moment în clasamentul Ligii Naţionale nu mulţumeşte deloc conducerea grupării de handbal gorjene Energia Pandurii Tg-Jiu, care s-a grăbit să reamintească lui Andrieş and Co. obiectivul pentru acest final de sezon. Principalii responsabili de la Energia speră la cel puţin două rezultate bune în ultimele trei runde de campionat: „Mai sunt 3 meciuri de disputat, două deplasări destul de dificile şi un meci acasă interesant cu Turda. Lucrurile sunt clare, pentru a ne atinge obiectivul stabilit de comun acord cu banca tehnică şi echipa, trebuie să ne gândim la cel puţin două victorii. Mă gândesc la victorie la Reşiţa şi acasă cu Turda şi, de ce nu, la un meci foarte bun la Odorhei. În tur, contra Odorheiului, cu o echipă măcinată de accidentări pe care le-am avut, am reuşit un meci foarte bun”, declară preşedintele clubului de handbal gorjean, Andrei Maioreanu.
Vor să schimbe istoria la Reşiţa
Prima bătălie care va fi dată de handbaliştii de la Energia pe acest final de sezon se anunţă a fi una extrem de dificilă. Formaţia gorjeană întâlneşte în deplasare pe CS Caraş Severin, o formaţie care nu mai are deloc forţa de altă dată, dar care rămâne la fel de incomodă: „Reşiţa e o echipă care joacă mai bătrâneşte, dar cu jucători valoroşi. Dacă ne uităm la meciul cu Turda, Pârâianu a dat 13 goluri, Tucanu vreo opt goluri. Iar noi ştim că până acum, toate meciurile cu Reşiţa au fost grele”, crede antrenorul Energiei, Liviu Andrieş. Deşi istoria confruntărilor directe dintre echipa din Reşiţa şi Energia este total defavorabilă formaţiei gorjene în meciurile desfăşurate pe terenul grupării din Caraş Severin, tehnicianul Liviu Andrieş aşteaptă un rezultat pozitiv, sâmbăta aceasta. Cu atât mai mult, c