Traian Băsescu a comis, joi seară, cîteva gafe incredibile, în ieşirea sa publică, menită să apere înţelegerea cu Victor Ponta pentru numirea procurorilor-şefi. Nu aş putea compara decît cu ieşirea împotriva Regelui Mihai, pe motiv că a fost sluga ruşilor – un alt punct abisal al ieşirilor sale publice. Doar că atunci era un exerciţiu retoric, fără urmări practice. Aici este vorba despre ceea ce putea fi moştenirea cea mai importantă a mandatelor lui Traian Băsescu – justiţia.
Natura de precedent a acestei poveşti este adevărata problemă, pe care nu o înţeleg nici cei care au sărit să-l apere pe preşedinte (pe principiul: cînd USL nu voia procedură transparentă de numire, ceream procedură, cînd nu o mai vrea nici Băsescu, devine un compromis necesar). Ca să fie clar, nu ideea de compromis o critic aici. Dimpotrivă, am salutat pactul de coabitare Ponta – Băsescu chiar aici, în această rubrică (fiind printre puţinii care au făcut asta – şi iată, totuşi, că pactul a făcut viaţa politică suportabilă). Deci, salut tendinţa spre compromis şi negociere a lui Traian Băsescu şi a lui Victor Ponta. Ce critic este conţinutul acestui compromis particular, legat de procurorii-şefi. Este un compromis care compromite.
Pentru a fi mai clar la ce mă refer, voi reacţiona la cîteva dintre lucrurile spuse de Traian Băsescu joi seara. Şi voi face cîteva precizări. Unele riscă să le pară şcolăreşti şi poate redundante cititorilor, dar simt această nevoie didactică, necesară faţă de strigătoarea lipsă de logică şi bun-simţ din această ieşire.
DE ACELASI AUTOR Cum e viaţa în marxismul corect implementat Să pîrjolim pămînturile prin noi înşine! Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti Unde duc eu mîna cînd aud de companii româneşti?Prima precizare: procedura de selecţie e importantă pentru rezultatul final, nu e procedură de dragul procedurii. Preşedintele (şi premieru
