În sfîrșit, Ministerul Educației Naționale, prin ministrul delegat Mihnea Costoiu, a emis un ordin (proiect, deocamdată, neoficial, dar circulă pe Internet) „privind standardele de elaborare, procedurile şi criteriile de evaluare a tezelor de doctorat“. Era și timpul: să știm o dată pentru totdeauna ce se cere unui doctorand și unei teze ca să nu mai avem mereu probleme ca... – mai bine tac.
Marele merit al acestui ordin – al Anexei sale, mai precis – este că reglementează chestiunea doctoratului în cele mai mici amănunte. De exemplu, Art. 2 stabilește structura tezei: a) copertă; b) pagina de titlu; c) cuprins; d) lista cu lucrările științifice publicate; e) lista cu abrevieri şi simboluri; f) liste cu tabele și grafice; g) introducere; h) conţinut; i) concluzii şi contribuţii personale; j) bibliografie; k) anexe (opţional). Acum, totul e clar – mai puțin singularul „copertă“ care dă de înțeles că va fi numai una, nu patru cum eram obișnuiți. Ca să nu existe dubii, se precizează (Art. 1 (4)) că „se acceptă 100-150 pagini, dintre care cel puțin două treimi rezervate cercetărilor proprii“ și (5) „O teză de doctorat care ajunge sau depășește 200 de pagini ridică legitime suspiciuni cu privire la contribuția reală, personală a autorului“. Legitime suspiciuni! Remarcați inversiunea grăitoare dintre poziția substantivului și a adjectivului. Bine că măcar contribuția imaginară, dar personală nu e pusă în cauză. Oricum, să aibă grijă, de exemplu, domnii Bogdan Murgescu, Mihai Iovănel sau Andrei Terian, care și-au cam depășit cele 200 de pagini, stîrnind legitime suspiciuni – aștept să se autosesizeze CNE și sper din tot sufletul că dl ministru Pricopie a fost mai reținut în teza sa, ar fi groaznic să avem încă un ministru plagiator (dl ministru Costoiu nu intră în discuție, et pour cause). Precizarea numărului de pagini n-ar avea nici un sens dacă nu s-ar prec
