Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A venit „barza” la Andra

Publicat in Gorj Domino, vineri 12 aprilie 2013 ·

Andra și Cătălin Măruță sunt un cuplu de șapte ani, iar în urmă cu doi ani au devenit părinții unui băiețel minunat pe nume David. Încă de la nașterea micuțului, atât Andra, cât și Cătălin au declarat că își doresc un frățior pentru acesta cât mai repede. De atunci au trecut mai bine de doi ani, iar cele două vedete încă nu au dat vestea cea mare.

Chiar dacă a declarat în nenumărate rânduri că este adepta familiilor numeroase, Andra încă nu a anunțat oficial că ar fi însărcinată. Surpriza pentru artistă a venit la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul primei preselecții live a emisiunii ,,Românii au talent”, atunci când, într-o pauză publicitară, Andra a fost vizitată de ,,barză”. Totul a făcut parte dintr-o glumă a echipei ,,Happy Hour”, care a fost gustată atât de artistă, cât și de soțul acesteia. ,,Vrem să fim 4, poate și mai mulți, dar să vedem. Îmi doresc o fetiță, dar tatăl dă gena, așa că sunt la mâna lui Măruță, el e șeful. David e prea mic să-mi spună dacă vrea o surioară, dar înțelege tot. Deocamdată nu este cazul, nu sunt însărcinată, din păcate. Ne dorim foarte mult, dar încă nu vă putem da o astfel de veste. Când o să se întâmple, o să fiu prima care o să spună. Nu o să ascund acest lucru. Mi se pare cel mai frumos lucru care se poate întâmpla într-o familie, să dai naștere unui copil. Mereu ne-am dorit o familie numeroasă. Eu vin dintr-o astfel de familie și este foarte frumos să crești înconjurat de mulți frați. Cătălin nu a avut frați, a fost singur la părinți, dar își dorește și el la fel de mult ca mine să mai avem și alți copii”, a spus Andra.

Andra și Cătălin Măruță sunt un cuplu de șapte ani, iar în urmă cu doi ani au devenit părinții unui băiețel minunat pe nume David. Încă de la nașterea micuțului, atât Andra, cât și Cătălin au declarat că își doresc un frățior pentru acesta cât mai repede. De atunci au trecu

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 53 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 46 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°