Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află care sunt cei mai bogaţi muzicieni britanici în vârstă de până la 30 de ani şi ce avere au ei

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 11 aprilie 2013 ·

Adele este cea mai bogată cântăreaţă britanică în vârstă de până la 30 de ani, cu o avere de 30 milioane de lire sterline (35 milioane euro), potrivit topului din 2013 alcătuit de publicaţia Sunday Times.

Adele, în vârstă de 24 de ani, ocupă pentru al doilea an consecutiv primul loc în acest top, cu o avere de 30 milioane de lire sterline - o creştere cu 50% a averii de 20 de milioane de lire sterline pe care o avea în 2012 -, graţie vânzărilor impresionante înregistrate de single-ul ei "Skyfall", tema muzicală a celui mai recent film din seria "James Bond", şi de albumul ei "21".

Cheryl Cole se află pe locul al doilea, cu o avere de 14 milioane de lire sterline (16,3 milioane euro), iar locul al treilea este împărţit de cântăreţele Leona Lewis şi Katie Melua, care au fiecare o avere estimată la 12 milioane de lire sterline (14 milioane euro), informează contactmusic.com.

Florence Welch, solista grupului Florence and the Machine, se află pe locul al cincilea, cu o avere de 9 milioane de lire sterline (10,5 milioane euro).

Pe locul al şaselea se află, la egalitate, Jessie J şi Charlotte Church, fiecare dintre ele având o avere de 8 milioane de lire sterline (9,3 milioane euro).

Primii bărbaţi din acest top apar pe poziţia a opta. Este vorba de Marvin Humes, Aston Merrygold, J.B. Gill şi Oritse Williams, cântăreţii grupului JLS, care au o avere de 6 milioane de lire sterline (7,02 milioane euro) şi împart acest loc cu alte trei cântăreţe - Nadine Coyle, Lilly Allen şi Duffy - şi cu cântăreţul James Morrison.

Topul celor mai bogaţi muzicieni britanici, indiferent de vârsta acestora, este dominat şi în acest an de Paul McCartney, averea fostului membru al trupei The Beatles fiind estimată la 680 milioane de lire sterline (795 milioane euro).

Paul McCartney, care se află în fruntea acestui top încă din 1989, este urmat pe poziţia a

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 10 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°