Fumatul dăunează grav seninătății

De multe ori, în apartament, se strîng nori negri, mici tornade se înfiripă pe rafturile bibliotecii, ridicînd praful de pe cărțile cu diete, un aer rece adie cînd ea trece dintr-o parte în alta fără scop și fulgere minuscule se nasc, în mișcare, din pliurile electrizate ale fustei.

– Mai fumezi?, zice ea.

Acesta a fost primul tunet. Ai putea să zici "nu", deși încă fumegă în scrumiera de la bucătărie țigara stinsă cu un minut în urmă. Așa că nu faci decît s-o privești la fel cum își privește un cîine stăpînul. Știi foarte bine că va urma o corecție, că vei fi bătut cu ziarul peste bot.

– Tu chiar nu te gîndești la mine deloc? Vrei să faci cancer? Vrei să mori?

De-ar fi lucrurile atît de ușoare pe cît le prezintă… Dar nici asta nu poți să-i spui.

– Nu mi-ai promis că de la întîi ianuarie nu mai pui țigară în gură?

E 15 iunie. Deja plouă de-a binelea, stihiile naturii umane feminine s-au dezlănțuit. Cîinele e singur în mijlocul cîmpiei și, pe o distanță de cîțiva kilometri, nu e nici un copac sub care să se adăpostească.

– Cum să facem noi un copil dacă tu tragi țigară de la țigară? La copilul ăla nu te gîndești? Să crească fără tată…

Te pui jos, faci pe mortul, cum, de altfel, se și arată perspectivele, și speri că fulgerul nu te va lovi.

Mai departe, buletinul meteo decurge cît se poate de logic: ești un om fără inimă, nu-ți pasă, ai mințit-o atîta timp, așadar despărțire, of, singurătatea ei care va să vină! Se trîntesc ușile, viitorul sumbru se revarsă, torentul de vorbe grele își iese din matcă. Din respect pentru fenomenul meteo, închizi televizorul, deși Ronaldo tocmai scăpase singur pe poartă. E liniște totală.

– Știi cît te iubesc! Știi că îți spun asta pentru că te iubesc atît de mult și fără tine nimic nu contează.

Tu taci în continuare. Vine lîng