Când sunt mici, mici, li se spune crize de tantrum. Te tăvăleşti, dai din picioare, rulezi lacrimi lungi şi urli. Trec, cel mai adesea, cu ciocolată, indiferent ce i-a cauzat. Te faci un pic mai mare, înveţi să spui Nu vreau!. Tonul e mereu ferm-imperial. Oricum, ai două stări: dulce şi strigătoare.

Te duci la şcoală şi-aştepţi, ei, sigur că tu nu ştii asta, s-ajungi adolescent. În timpul ăsta, te împrieteneşti cu anumite obiecte. Alea care nu vor… treaba lor. Nu scapă întregi din mâinile tale. Câteodată-ţi pare rău, dar nu-ţi arăţi atâta slăbiciune. Eu crăcănam ace, mari, de siguranţă, le înroşeam la flacăra ochiului de aragaz şi remodelam interiorul mânerului frigiderului. Mirosul de plastic topit e de-a dreptul euforizant, ce, nu ştiai?

Ţi se pare că eşti mare de-acum. Îţi permiţi să ai draci pe tine. Nu-ţi place cum îţi stau hainele, cum te transformi în altcineva, cum oftezi degeaba. Îţi ţii cu greu ochii-n picioare, lumea-i cam proastă, las’ că şi urâtă. Mâini în buzunare, desene compulsive, fond de ten de ambe sexe, zvâc şi lene.

La douăzeci de ani, dracii sunt generoşi, ai viitoru’-n faţă. Aşa zice lumea, aşa te simţi şi tu. Orice nu e ca tine devine o dramă pentru care nu există locuri sau timpuri dedicate spre a se consuma. Dacă ai noroc şi n-ai ajuns aici timid, eşti bun de spaimă pentru oricine te contrazice. Ştii tot şi spui ritos ce crezi. Eşti crud, nu-ţi place, ăştia zâmbesc condescendent, te invidiază că-ţi bate toată inima prin geaca de piele. Nişte rataţi, dă-i dracu’!

Ai împlinit treizeci de ani şi n-ai dormit azi-noapte. Iei lupa şi-o pui în oglindă, nu vezi nimic, dar te simţi revolut şi creponat. Nu-i bine. Ai şcoală, visezi experienţă, nu eşti singur în casă, e reconfortant. Totuşi, clepsidra cine-a dat-o cu cracii-n sus? Şi de ce ticăie precum deşteptătorul? Mă rog, tu nu eşti ca ăia bătrâni, nu te deprimi, ai auzit c