*Incendiul a fost anunțat pe 112 marți seara, la ora 20.30
Au intervenit, pentru stingerea incendiului, două echipaje de pompieri militari de la Detașamentul Tulcea, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta. La fața locului au ajuns și cei de la SMURD. În urma incendiului nu au rezultat, însă, și victime, ci numai pagube materiale.
În urma intervenţiei, pompierii tulceni au stins incendiul, în care a ars podul casei pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi.
„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o coşul de fum deteriorat“, spune Angela Tulceanu, purtător de cuvânt al ISU Delta.