În dimineaţa de joi, 11 aprilie, Guvernul a făcut public sinteza raportului de control privind verificările efectuate de Corpul de control al primului-ministru la SC CONPET S.A. Ploieşti.
Potrivit documentului, în perioada supusă controlului şi anume 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012, SC CONPET S.A. a efectuat cheltuieli de protocol în cuantum total de 1.062.481,38 lei. “Corpul de control al primului-ministru, ca organ de control administrativ, va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu operaţiunile sau actele ilicite constatate în urma desfăşurării acţiunii de control, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii respective şi asupra vinovăţiei”, se arată în raportul prezentat de Agerpres. În documentul făcut public joi se precizează că acele cheltuieli de protocol efectuate au vizat în principal, achiziţia următoarelor produse: - băuturi alcoolice – 182.825,04 lei (de exemplu, în anul 2010 – whisky simplu – 18.597,88 lei, whisky 12 ani – 2.380,69 lei, în anul 2011 – lichior – 51.233,9 lei, whisky simplu – 14.413,03 lei, whisky 12 ani – 8.190 lei, whisky 18 ani – 12.395 lei, şampanie – 9.846,81 lei, în anul 2012 – lichior – 9.005,42 lei, whisky simplu – 5.170 lei, whisky 12 ani – 19.737 lei, whisky 18 ani -9.800 lei); - casete parfum – 80.729,09 lei (de exemplu: în anul 2011 au fost achiziţionate parfumuri din gama: Bleu de Chanel 100 ml, Allure H 150 ml, Allure H Sport 150 ml, Gucci by Gucci 50 ml, Fahrenheit 200 ml, Gucci Guilty 90ml, etc); - ceasuri de mână – 44.440,68 lei; - coşuri festive de sărbători – 50.749 lei; - casete pix şi stilou/seturi de scris de lux – 36.770,59 lei (de exemplu: în anul 2010 – 38 seturi – Pelikan şi Mont Blanc în valoare totală de 15.674,81 lei, în anul 201