Premierul Victor Ponta i-a anunţat joi pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii că îl propune pe Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei. Şeful Guvernului spune că a vorbit cu preşedintele Traian Băsescu şi că acesta nu a avut nici o obiecţie. Cine este însă Robert Cazanciuc?
Premierul Victor Ponta a declarat că l-a informat în cursul dimineţii de joi pe preşedintele Traian Băsescu, în legătură cu propunerea ca Robert Cazanciuc să preia funcţia de ministru al Justiţiei: "Astăzi, de dimineaţă, l-am sunat pe preşedinte, pentru că, după cum ştiţi foarte bine, preşedintele trebuie să accepte cererea de numire în funcţie, l-am informat, nu a avut nici un fel de obiecţie şi imediat ce se emite decretul de eliberare din funcţia de magistrat, pentru că nu vroiam să se creeze o posibilă stare de incompatibilitate, după aceea se poate emite decretul şi se depune jurământul". Cine este Robert Cazanciuc?
Robert Cazanciuc a fost din 1995 până în 1998 procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ilfov. Din 1998, el s-a transferat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, unde a lucrat timp de doi ani ca procuror în cadrul Biroului pentru relaţia cu mass-media.
Din 2000 până în 2001, Robert Cazanciuc a fost purtător de cuvânt al aceluiaşi Parchet, elaborând în această perioadă primul ghid de relaţii cu presa al Ministerului Public.
Între 2001 şi 2004, Robert Cazanciuc a fost director general şi apoi subsecretar de stat în cadrul Corpului de Control al primului-ministru. Ca subsecretar de stat, el a coordonat echipa de elaborare a Acordului de cooperare administrativă cu OLAF.
În 2004, Robert Cazanciuc a fost numit secretar de stat la Departamentul Implementare Programe şi Ajustare Structurală, iar în 2005 a fost director general adjunct la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Ulterio