Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restricţii de navigaţie pe Dunăre în zona Cazanelor

Publicat in Adevarul, joi 11 aprilie 2013 ·

Convoaiele care traversează zona Cazanelor Dunării au obligaţia să nu micşoreze viteza sub şase kilometri întrucât din cauza curenţilor foarte puternici există pericolul ca acestea să se accidenteze.

În ultimii 10 ani, s-au înregistrat trei accidente cu pierderea totală a mărfii şi chiar a navelor în acest punct. De altfel, zona Cazanelor Dunării a fost dintotdeauna o piatră de încercare chiar şi pentru cei mai experimentaţi navigatori.

„Avem o restricţie determinată pe zona Cazane kilometru 964-975 în sensul că navigatorii nu au voie să scadă viteza pentru marş-amonte sub şase kilometri la oră. Este o cerinţă care este stabilită prin protocolul comun româno-sârb din 1977 şi care s-a dovedit a fi reală. Iar felul în care sunt reglate dimensiunile convoaielor pentru marş-amonte pentru una sau două barje trebuie respectat şi pentru aval pentru că forţa curentului este mare şi poate să arunce convoaiele”, a precizat Mihai Ghiba, şeful Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin.

Convoaiele care ajung în zonă ancorează în zona kilometrului 963 şi 975, descompun convoaiele şi trec succesiv.

Chiar dacă în zona barajului Porţile de Fier I nu există o astfel de restricţie, pentru siguranţa convoaielor şi evitarea unor posibile accidente, navigatorii preferă să aplice această regulă şi în acest punct. În această zonă, presiunea curentului este foarte mare din cauza deversărilor care au loc la hidrocentrala Porţile de Fier I. Astfel, toate convoaiele care la această oră sunt ancorate în porturile Drobeta Turnu Severin şi Kladovo (Serbia) descompun convoaiele şi trec barjele succesiv prin ecluza de la Porţile de Fier I.

Astăzi, la ora 06.00, debitul defluent la Sistemul Hidroenergetic Porţile de Fier I era de 11.620 mc/s, iar la Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier II era de 11.825 mc/s.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°