Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la membrii unei grupări specializate în evaziune fiscală prin comerţ cu produse de contrabandă, fiind descoperită şi o fabrica clandestină de ţigări, la Ciorogârla.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor de la Sectorul 6, împreună cu luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R, desfăşoară cinci percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov şi pun în aplicare cinci mandate de aducere emise pe numele membrilor unui grup infracţional specializat în evaziune fiscală şi comerţ cu produse de contrabandă.
Conform sursei citate, suspecţii în acest caz au achiziţionat produse din tutun din Republica Moldova, le-au transportat şi depozitat în România, unde le-au comercializat fără a avea documente de provenienţă, sustrăgându-se de la plata taxelor şi a impozitelor.
Prejudiciul estimat până în acest moment depăşeşte 120.000 de euro.
La acţiunea de joi dimineaţă, anchetatorii au descoperit o fabrica clandestină de ţigări care funcţiona în Ciorogârla, într-un imobil aflat în construcţie, spun surse din Poliţie. La percheziţii poliţiştii au găsit şi o mare cantitate de tutun vrac pe care contrabandiştii îl aduceau din Republica Moldova.
Sursele citate au precizat că ţigările confecţionate la Ciorogârla erau comercializate atât pe piaţa neagră din judeţul Ilfo,v cât şi în Bucureşti, în sectoarele 1, 5 şi 6.
Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la membrii unei grupări specializate în evaziune fiscală prin comerţ cu produse de contrabandă, fiind descoperită şi o fabrica clandestină de ţigări, la Ciorogârla.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, poliţiştii bucureşteni specializaţi în i