Un medic clujean a trimis un mesaj total nepotrivit unui pacient bolnav de cancer, în care îl jigneşte şi îi aminteşte cât de puţin mai are de trăit, potrivit ziardecluj.ro.
Acesta este mesajul primit de un pacient grav bolnav, în data de 4 aprilie, de la medicul său de familie, Ionel Mircu: “Consideră toate concediile şi ajutoarele acordate ţie şi nevestei un cadou. Ai atât de puţin timp să te mai bucuri de viaţă. PS. Hai, pa, nesimţitule”.
În luna martie a acestui an, pacientul a fost diagnosticat cu cancer, prezentând o tumoră pe creier şi a avut nevoie de o serie de trimiteri pentru diversele consultaţii neurologice necesare. Medicul i-a eliberat doar două, refuzând categoric eliberarea altor acte de acest tip. Cu toate acestea, medicii Spitalului de Neurochirurgie din Cluj au fost de acord să-l interneze în regim de urgenţă.
După ce a fost diagnosticat şi operat de două ori, pacientul a fost externat. Medicul a refuzat din nou să-i prescrie o reţetă, aşa că familia pacientului a încercat să facă demersurile pentru a se muta la un alt medic de familie.
Sursă: YouTube
Contactat telefonic, Ionel Mircu a negat întreaga poveste, dar familia a păstrat sms-ul în memoria telefonului.
“Din păcate, genul acesta de medici nu face parte dintr-o excepţie. Fauna acestor medici care tratează pacienţii ca pe nişte obiecte este numeroasă. Aş vrea să ajung să trăiesc ziua în care acest comportament să fie excepţia şi nu regula. Lipsa de umanitate în acest caz, ca şi în altele, este înfiorătoare”, precizează pentru sursa citată Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Societate şi Empatie “Claudia Safta” din Cluj-Napoca, în timp ce preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate din Cluj a declarat scurt că “Mesajul este revoltător”.
Ionel Mircu a mai fost cercetat în 2008 de autorităţi pentru semnarea şi parafarea tututor