Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Adrian Oprişan a câştigat procesul pentru gazonul de pe Arena Naţională

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 12 aprilie 2013 ·

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a decis că firma Gama Verde nu are nicio vină în degradarea gazonului de pe Arena Naţională. Firma Gama Verde SRL, în calitate de executant, a intentat un proces Asocierii JV Max Bogl-Astaldi pentru plata gazonului care a fost instalat pe Arena Naţională din Bucureşti în iulie 2011.

După mai bine de un an de la debutul scandalului privind gazonul de pe Arena Naţională, început cu ocazia meciului România – Franţa din 6 septembrie 2011, judecătorii au făcut lumină în acest subiect. Prin Sentinţa arbitrală nr. 236/05.12.2012 dată în dosarul 78/DDP/2012, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta SC Gama Verde SRL şi a obligat pe pârâta Asocierea JV Max Bogl-Astaldi la plata contravalorii gazonului şi a penalităţilor de întârziere. Sentinţa este definitivă şi obligatorie. Judecătorii au stabilit că gazonul livrat de firma Gama Verde SRL a fost conform contractului, iar Antreprenorul Ge¬ neral Asocierea Max Bogl-Astaldi trebuie să achite contravaloarea acestuia.

Pentru România, un astfel de caz este o premieră, fiind pentru prima dată când o instanţă soluţionează un litigiu cu un astfel de obiect. Cu toate acestea, judecătorii au dat dovadă de profesionalism şi imparţialitate şi au pronunţat o soluţie corectă, fără să fie influenţaţi de identitatea şi poziţia pârâtului (Asocierea Max Bogl-Astaldi) sau a beneficiarului final (Primăria Bucureşti). La baza acestei soluţii au stat probe clare şi edificatoare.

Un rol important l-au avut expertizele tehnice judiciare în specialitatea agronomie efectuate în cauză, care au stabilit fără dubiu că rolul principal în degradarea gazonului revine microclimatului neprielnic din arenă. Probele prezentate au demonstrat astfel că firma Gama Verde SRL nu a avut nicio vină în toata această afacere a deteriorării

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 15 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 4 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 45 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°