Divorţul dintre Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu a fost unul din care nu au lipsit acuzaţiile şi jignirile de tot felul și care, probabil, va continua în același ton mult timp de acum încolo. Joi seară, și fostul soț, Silviu Prigoană, dar și iubita acestuia au sărit la gâtul Adrianei Bahmuțeanu. Doctorița roșcată a dat-o în judecată, iar Prigoană i-a adus mai multe reproșuri în ceea ce privește comportamentul ei înainte și după divorț.
Silviu Prigoană, la braț cu doctoriţa roşcată, Ramona Doroteea Cadar, a făcut declarații incendiare despre comportamentul Adrianei din timpul căsătoriei, dar și în afara ei. Astfel, Prigoană a susținut ferm că tot ceea ce a spus Bahmu în ultimele 9 luni de zile au fost numai minciuni sfruntate și că, în aceste condiții, este hotărât să nu mai tacă. Acesta are să îi reproșeze fostei soții că "nu a mai avut răbdare" să se pronunțe divorțul și abia după să aibe o relație: "Am informații că trăiau din noiembrie împreună. Chiar și așa, oficial ei au început relația de la 1 ianuarie, iar divorțul a fost pronunțat abia pe 23 ianuarie. Legal vorbind, relația a fost una adulterină. Eu am fost corect față de ea, față de copii; i-am respectat și am ales să am o relație abia după divorț, relație care a început pe 6 martie", a declarat Silviu Prigoană.
Prigoană: "Adriana n-a știut să aprecieze DIAMANTUL din viața ei! Să rămână cu FIARELE ei și ȚIGANII care o pupă!". Bahmu: "Dacă vrea RĂZBOI, i-l voi da!"
"Încă o iubesc pe Adriana. Doar 50%, că restul s-au dus la doamna doctor"
Silviu și Ramona s-au prezentat ca doi porumbei, s-au ținut continuu de mână, iar la declarația de dragoste a Ramonei, Silviu a răspuns în stilu-i caracteristic: "Ea e femeia care mă iubește și nu am nimic împotrivă. Mi-a zis că mă iubește în direct, iar eu am să-i spun în reluare. Ea este o femeie s