Ori de cîte ori vine vorba de năravurile poporului român, toţi se grăbesc să-l convoace pe I.L. Caragiale.

Eu însă, cred, că ar trebui invitaţi să-şi dea cu părerea, de dincolo de mormînt, şi alţi mari scriitori.

Ion Creangă, de exemplu.

Să luăm o secvenţă din Harap Alb.

La un moment dat, Împăratul Verde pune de-un ospăţ în cinstea Spînului, venit la curtea sa sub acoperire de nepot.

Sunt „poftiţi cei mai străluciţi oaspeţi: împăraţi, crai, voievozi, căpitanii oştilor, mai-marii oraşelor şi alte feţe cinstite“.

Ce mai încolo şi-ncoace!

Mai ceva ca la Congresul unui partid de guvernămînt.

Notează genialul povestitor:

„Amu, tocmai pe cînd era temeiul mesei, şi oaspeţii, tot gustînd vinul de bun, începuse a se chiurchiului cîte oleacă, numai iaca o pasere măiastră se vede bătînd la fereastră şi zicînd cu glas muieratic:

— Mîncaţi, beţi şi vă veseliţi, dar de fata împăratului Roş nici nu gîndiţi!

Atunci, deodată, tuturor mesenilor pe loc li s-a stricat cheful şi au început a vorbi care ce ştia şi cum îi ducea capul: unii spuneau că împăratul Roş, avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc; alţii spuneau că fata lui este o farmazoană cumplită, şi că din pricina ei se fac atîtea jertfe; alţii întăreau spusele celorlalţi, zicînd că chiar ea ar fi venit în chip de pasere de a bătut acum la fereastră, ca să nu lese şi aici lumea în pace. Alţii ziceau că, oricum ar fi, dar paserea aceasta nu-i lucru curat; şi că trebuie să fie un trimis de undeva, numai pentru a iscodi casele oamenilor. Alţii, mai fricoşi, îşi stupeau în sîn, menind-o ca să se întoarcă pe capul acelui care a trimis-o. În sfîrşit, unii spuneau într-un fel, alţii în alt fel, şi multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roş, dar nu se ştia care din toate acele vorbe este cea adevărată“.

Să recitim pasajul cu mult mai mare atenţ