Mai mulţi candidaţi la funcţia de şefi ai parchetelor şi-au prezentat joi proiectele pentru magamentul instituţiilor pe care ar urma să le conducă, dacă ar fi nominalizaţi. Codruţ Olaru, de pildă, propus pentru funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului General, ar vrea ca Ministerul Public să poată avea iniţiative legislative. Alina Mihaela Bica, propusă pentru şefia DIICOT, doreşte realizarea de controale lunare la serviciile teritoriale ale direcţiei.
Codruţ Olaru, posibil adjunct al procurorului general la Parchetul General, arată în proiectul de management că prioritatea imediată ar fi să se dea dreptul Ministerului Public de a a iniţia legi. Tot el doreşte o redistribuire de posturi către parchetele cu multe dosare în lucru.
Alte măsuri propuse în proiect au în vedere consolidarea instituţională a DIICOT şi DNA, dinamizarea activităţii parchetelor de pe lângă curţile de apel şi a celor de pe lângă tribunale. Codruţ Olaru are în vedere şi o combatere mai eficace a criminalităţiin economico-financiare, prin modificarea competenţelor DIICOT şi DNA, care au instrumentat până acum cele mai multe cauze de acest gen.
Olaru are în vedere şi reducerea numărului funcţiilor de conducere.
Laura Codruţa Kovesi, nominalizată de Victor Ponta pentru şefia Departamentul Naţional Anticorupţie, a afirmat în proiect că cea mai mare ameninţare la adresa DNA e reprezentată de presiunile din afara sistemului judiciar.
"O structură care are drept prerogative legale combaterea corupţiei la nivel înalt se confruntă în mod inerent cu critici dinspre diverse segmente socio-politice şi personalităţi ale vieţii publice”, spune Codruţa Kovesi. Din acest motiv, afirmă Kovesi, obiectivul său va fi apărarea statutului procurorului anticorupţie şi consolidarea independenţei sale faţă de orice ingerinţe externe.
Alina Bica, propusă pentru şe