Mă uit cu un amestec de amuzament şi groază la Kim Jong-un, liderul cu tunsoare punk din Coreea de Nord. E neliniştitor să vezi cum se străduieşte el să-i egaleze, poate chiar să-i şi întreacă pe iluştrii lui strămoşi: Kim Ir-sen şi Kim Jong-il.
Ca om, cred că îi nu-i este uşor să trăiască ducând povara unor gigantice statui. Tovarăşul Un nu a trăit ca un copil normal. A crescut privindu-şi tatăl ca pe un monument şi bunicul ca pe un mausoleu. În aceste conditii, dictatoraşul de 30 de ani nu are altă şansă decât să-şi piardă minţile. Şi o face minunat, în prime-time, la nivel planetar. Ameninţarea cu un război care ar arunca Asia în haos şi economia mondială în iad nu poate fi ignorată.
Unii spun că retorica lui belicoasă ar fi de faţadă. Alţii spun că-i marioneta Chinei, aflată total sub comanda Beijing-ului. Dar eu zic aşa, cu astfel de tipi nu poţi fi sigur niciodată. E suficient să se slăbească sau să se rupă un singur fir care leagă marioneta de mâna păpuşarului ca Kim Jong-un să scape de sub control. Mai ales că tânărul Jong-un are ceva de demonstrat sieşi, rudelor, celor apropiaţi, poporului nord-coreean şi lumii întregi: că nu-i cel mai debil spermatozoid al dinastiei Kim. O familie în care orice e posibil.
Prin 1985, am avut o amică din Republica Populară Democrată Coreeană. Eu eram student la ASE, ea la Universitate. Vorbea româneşte cu un accent simpatic, chiar excitant. Era frumuşică, isteaţă, dezgheţată şi deschisă la dialog, ca să zic aşa. Purta la reverul sacoului o insignă cu chipul lui Kim Ir-sen, Marele Conducător. Făcea parte din „uniformă”, probabil. În plus, tovarăşa-domnişoară Bin era o rudă îndepărtată a clanului Kim.
Prezenţa insignei m-a distrat la început. Când am ajuns însă cu Kim Bin în cămăruţa mea de 5 metri pătraţi lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Începuserăm îmbrăţişările, când i-am dat jos sacoul şi l-
