Astăzi, 11.04. la Cercul Militar Bistriţa s-au încheiat lucrările seminarului „Leader Development & Education for Sustained Peace Program (LDESP)”, la care au participat militari din structuri subordonate Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore BĂLAN”.
Acest seminar a fost organizat în principal pentru militarii care vor desfăşura misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan şi a fost organizat de partenerul american în colaborare cu Statul Major al Forţelor Terestre, în vederea stabilirii unui cadru regional, geopolitic şi cultural, care va facilita înţelegerea provocărilor caracteristice executării unui spectru complet de operaţii în medii aflate în continua schimbare.
Desfăşurat în colaborare cu partenerii americani, seminarul a constituit un excelent prilej pentru militarii Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN”, oameni cu experienţă solidă în misiunile în sprijinul păcii derulate în afara teritoriului naţional, să se informeze despre evoluţia situaţiei din zonele de conflict şi să se inter-relaţioneze cu aliaţii americani pentru evaluarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor folosite într-un mediu ostil.
Atât partenerii americani cât şi militarii bistriţeni au apreciat calitatea discuţiilor purtate, spiritul camaraderesc şi relaţiile existente între participanţi.
La încheierea seminarului, şeful delegaţiei americane colonel (rez) Robert Tomasovic, a subliniat că a fost o deosebită onoare şi plăcere pentru domnia sa şi pentru echipa americană să susţină acest seminar cu militarii din “ Brigada 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” şi a fost plăcut impresionat de expertiza pe care o au militarii din această brigadă, lucru dovedit pe timpul seminarului prin discuţiile purtate şi prin împărtăşirea experienţei comune, şi nu în ultimul rând a mulţumit organizatorilor pentru modul ireproşabil în care a