Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Micul Prinţ", romanul cu cele mai mari vânzări din lume

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 11 aprilie 2013 ·

Volumul "Micul Prinţ", de Antoine de Saint-Exupéry, considerat un fenomen editorial planetar, a sărbătorit de curând împlinirea a 70 de ani de la publicarea sa în Statele Unite şi este romanul cu cele mai mari vânzări din lume şi opera literară cu cele mai multe traduceri, după Biblie.

Publicat în limba engleză pe 6 aprilie 1943 şi în limba originală (franceză) pe 20 aprilie, la New York, de editura Reynal & Hitchcock, "Micul Prinţ" a aşteptat încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a fi lansat în Franţa, de editura Gallimard, în 1946, cu titlu postum, informează site-ul publicaţiei Le Nouvel Observateur.

"Mort pentru Franţa", scriitorul-aviator a dispărut în mare, în largul coastelor Marsiliei, pe 31 iulie 1944, în timpul unui zbor de observare, la vârsta de 44 de ani.

În 70 de ani, "Micul Prinţ" a fost tradus în peste 270 de limbi şi dialecte, de la dialectul quechua la cel tamil şi ajungând la cel aragonez şi provensal. Romanul a fost tipărit şi în limbi străvechi, precum latină şi aramaică.

Pe plan mondial, "Micul Prinţ" este folosit ca suport pentru numeroase programe pedagogice de învăţare a limbii franceze. În total, această operă literară, cea mai tradusă din lume, a avut 1.300 de ediţii şi a vândut 145 de milioane de copii.

În Franţa, 400.000 de exemplare se vând în fiecare an, provenind din toate ediţiile apărute până în prezent. Folio Junior (Gallimard) este colecţia cu cele mai mari vânzări. "Este o cifră care rămâne stabilă şi care nu dă semne că va scădea", au declarat reprezentanţii editurii Gallimard. De la apariţia sa, romanele din această colecţie s-au vândut în 12 milioane de exemplare în Franţa.

Numeroase cărţi, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, au fost lansate în Franţa cu ocazia acestei aniversări, printre ele numărându-se şi o biografie a scriitorului Antoine de Saint-Exupér

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°