Singurul lăcaş de cult evreiesc din Drobeta-Turnu Severin, o sinagogă construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost transformat în cabinet notarial şi de avocatură, după ce Federaţia Comunităţii Evreilor din România a vândut clădirea.
Acum, doar cimitirul evreiesc mai aminteşte că la Drobeta-Turnu Severin a existat o comunitate de evrei. Din păcate, cimitirul este neîngrijit şi devastat de hoţii de fier vechi. Pietrele funerare au fost smulse, iar gărduleţele care împrejmuiau mormintele au dispărut. Este plin de buruieni, deşi locul ar putea valora enorm din punct de vedere spiritual. Aici sunt monumente funerare unice în Drobeta-Turnu Severin şi pietre din marmură neagră care datează din anii 1900.
Primăria municipiului spune că nu poate interveni să cureţe acest loc pentru că o acţiune de acest gen ar putea fi interpretată ca o încălcare a proprietăţii.
Printre evreii care mai trăiesc în Turnu Severin este şi domnul Ioseph, care are 90 de ani. El spune că o să meargă la poliţie pentru a depune plângere împotriva profanatorilor de morminte. “O să mă duc la poliţie. Până acum trei - patru ani în urmă erau nişte romi care spărgeau gardul, a venit poliţia de la bucureşti şi a trimis hârtie scrisă să ia legătură cu mine”, spune Avram Ioseph.
Stabiliţi la Cerneţi
Evreii erau stabiliţi în Cerneţi încă dinaintea întemeierii oraşului Severin, erau însă numai vreo 12 familii, ca număr, şi n-aveau nici o organizaţie religioasă sau şcolară. După întemeierea oraşului Turnu –Severin au venit, însă, mai ales de prin oraşele balcanice, mulţi evrei spanioli, iar din restul ţării sau din Austro-Ungaria, evrei de „rit German”.
Comunitatea israelită din Turnu Severin s-a format în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din evreii de rit spaniol veniţi din Peninsula Balcanică şi din alte părţi ale României sau din fostul Imperiu Austr