Pensionarii înscrişi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor vor putea merge şi în acest an în excursii la preţuri modice.
Ion Ivaşcău, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău, a declarat că pentru acest an, reprezentanţii CARP şi-au propus să organizeze şase excursii în ţară, la prima excursie participanţii urmând să achite doar 50 la sută din tariful de transport, iar pentru următoarele excursii, vârstnicii vor trebui să suporte 75 la sută din costul de transport. De asemenea, Ivaşcău a anunţat că şi în acest an, la cerere, vor fi organizate excursii în afara ţării. Anul trecut, prin intermediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au fost organizate 13 excursii, la care au participat 650 de vârstnici. Tot pentru a veni în sprijinul vârstnicilor, în momentul de faţă se lucrează intens la modernizarea hotelului de la Boghiş aflat în proprietatea CARP, care se doreşte a fi dat în folosinţă în jurul datei de 1 iulie.
Pensionarii înscrişi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor vor putea merge şi în acest an în excursii la preţuri modice.
Ion Ivaşcău, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău, a declarat că pentru acest an, reprezentanţii CARP şi-au propus să organizeze şase excursii în ţară, la prima excursie participanţii urmând să achite doar 50 la sută din tariful de transport, iar pentru următoarele excursii, vârstnicii vor trebui să suporte 75 la sută din costul de transport. De asemenea, Ivaşcău a anunţat că şi în acest an, la cerere, vor fi organizate excursii în afara ţării. Anul trecut, prin intermediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au fost organizate 13 excursii, la care au participat 650 de vârstnici. Tot pentru a veni în sprijinul vârstnicilor, în momentul de faţă se lucrează intens la modernizarea hotelului de la Boghiş aflat în proprietatea CARP, care se doreşte a fi dat în