L-am întâlnit astăzi pe domnul B. Să-i spunem aşa, pentru că de fapt habar n-am cum îl cheamă. Domnul B are peste 80 de ani, o barbă lungă şi poartă haine peticite. A făcut rost de bani, poate a venit pensia, poate cineva s-a milostivit de el. Ideea e că domnul B s-a dus la second-hand-ul proaspăt deschis în cartierul nostru, ca să îşi cumpere haine.

Vânzătoarea îl cunoaşte, nu e nici pe departe prima oară când bătrânul îşi lasă un sfert de pensie la second-hand. Astăzi e hotărât, în primul rând, să îşi cumpere o geacă. A probat vreo 30 de modele şi a exasperat pe toată lumea care stă la coadă (de fapt, de unde vin toţi oamenii ăştia, în mijlocul săptămânii, dimineaţa? De ce nu sunt ei la lucru? De ce nu sunt în alte locuri?). În micul haos din magazinul de haine la mâna a doua, domnul B răscoleşte febril toate coşurile, punând întrebări la care nici măcar nu aşteptă un răspuns. „Cât costă pantalonii ăştia? Dar ăştia? Dar ăştia? Dar ăştia? Dar ăştia? Dar ăştia? Dar ăştia? Dar ăştia?“. „Dar un flanel pepit nu aveţi?“. „Unde găsesc o geacă într-o singură culoare? Mi-ar plăcea o geacă într-o singură culoare. Nu îmi plac astea pestriţe. Mă rog, în mai multe culori, dar aşa le spun eu, pestriţe!“.

Rând pe rând, domnul B umple o plasă cu haine, două, trei, îşi calculează banii, „a spart“ aproape toată pensia, dar încă îşi mai poate permite ceva. Trece la genţi. „Asta roşie cât e? Asta albastră? Dar coşul, coşul ăsta?“. E un coş de paie, imens, maron, perfect de mers cu el la plajă, pe malul mării, desigur uşor destrămat, dar încă bun să mai poată fi folosit în cine ştie ce excursie. Domnul B îşi ia şi coşul, nu se ştie când i-ar putea folosi. Ajunge la jucării. Răscoleşte febril printre ursuleţii văduviţi de urechi, iepurii murdari şi păpuşile cu feţele pătate, trece la alte animale indefinite, apoi pipăie dinozaurii, întoarce pinguinii pe toate părţile,