Deşi n-au trecut nici două săptămâni de la expirarea termenului până la care zălăuanii îşi puteau plăti impozitul pe clădiri şi pe terenuri fără penalităţi de întârziere, Primăria Zalău a început deja executarea silită a celor care nu şi-au achitat încă dările aferente primului semestru din 2013.
Imediat după expirarea termenului până la care legea prevede că se pot plăti impozitele aferente primului semestru al anului în curs fără penalităţi, 1 aprilie, Primăria Zalău s-a şi apucat să îi execute silit pe cei care nu şi-au plătit dările. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al primăriei, Manuela Ghiuruţan, în perioada 1 – 11 aprilie au fost trimise somaţii către 1.953 de persoane fizice din Zalău, în zilele următoare urmând să primească astfel de „scrisori” cu titlu executoriu şi ceilalţi contribuabili care nu şi-au plătit încă impozitul pe primul semestru.
Municipalitatea a calculat deja şi majorări de întârziere. Astfel, pentru un impozit de 93 de lei pe semestru, la un apartament cu patru camere în zona B, majorările la data de 5 aprilie, adică după doar patru zile de întârziere, sunt de doi lei, adică de 0,5 lei pe zi. Reprezentanţii primăriei se apără spunând că aceste majorări sunt stabilite de Codul Fiscal, care prevede că nivelul majorării de întârziere este de 2 la sută din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Mai mult, acelaşi Cod Fiscal prevede şi că pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobândă.
Ca să fie tacâmul complet, trebuie menţionat că municipalitatea ne execută silit pe banii noştri. Mai exact, somaţiile sunt trimise prin scrisori recomandate, costul trimiterii unei astfel de scrisori fiind de 4,9