Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popescu (ROMPAN): Ordonanţa privind reducerea TVA la pâine va intra în dezbatere până la finele lunii aprilie

Publicat in Income Magazine, joi 11 aprilie 2013 ·

Ordonanţa privind reducerea TVA la pâine va intra în dezbaterea Guvernului până la finele lunii aprilie, a declarat, joi, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, la deschiderea târgului de panificaţie, cofetărie şi alimentaţie publică - GastroPan.

"La sfârşitul acestei luni, ordonanţa care este deja proiectată de către Ministerul Finanţelor Publice va intra în dezbaterea Guvernului. Sperăm să fie aprobat din timp acest act normativ ca să putem să ne aşezăm de la 1 iulie cu TVA de 9%. Noi milităm să fie redusă taxa pe tot lanţul, respectiv grâu, făină, pâine, pentru că şansele de a avea o prelungire a taxării inverse la cereale de la 1 iunie sunt din ce în ce mai mici. MFP a făcut deja o revenire la Comisia Europeană şi acum aşteptăm răspunsul. Dacă nu va apărea un răspuns favorabil, e clar că la 1 iunie grâul va avea TVA 24%, însă de la 1 iulie sperăm să fie de 9% la grâu, făină şi pâine", a explicat şeful ROMPAN.

În opinia acestuia, dacă României nu i se va aproba prelungirea taxării inverse la cereale,"este un lucru usturător" din punct de vedere bugetar cât şi din punct de vedere al mediului de afaceri.

"Faptul că nu se aprobă prelungirea taxării inverse României este un lucru usturător pentru România, atât din punct de vedere bugetar cât şi din punct de vedere al mediului de afaceri. Vor prospera cei care în urmă cu trei-patru ani înfiinţau firme în vară, numai pe perioada recoltării, şi le pierdeau către toamnă. România va avea de pierdut, pe lângă faptul că nu încasează TVA la grâu, vom fi prinşi ca într-un cleşte de Ungaria şi Bulgaria, care au taxare inversă de la 1 iunie 2013 şi sigur România va plăti şi acestor state sume de bani ce reprezintă TVA din comerţul cu ţările respective. Este o situaţie grea, dar tragem speranţa că se va accepta punctul de vedere al României şi se va

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°