Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activităţi atractive, în „Săptămâna altfel”, organizate de elevii de la Palatul Copiilor Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 aprilie 2013 ·

Elevii de la Palatul Copiilor Suceava au ales să-şi petreacă săptămâna de „şcoală altfel” într-un mod foarte plăcut, organizând şi participând la diverse activităţi atractive şi interactive. Programul „Să știi mai mult, să fii mai bun” a debutat pentru elevii de la Palatul Copiilor Suceava cu vizite de documentare, ore deschise/demonstrative și a continuat cu amenajarea unor ateliere deschise de lucru, în unităţi de învăţământ sucevene. În acest sens, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, Școala cu clasele I-VIII Nr. 8 Suceava, Grupul Şcolar Dumbrăveni, Școala Gimnazială Calafindești, profesorii Cristina Hreamătă Macoveiciuc, Cristina Maxim, Marcela Reuț, Ileana Voinoiu, Petronela Rusu, Alina Șandru, Mihai Lungoci, Oana Popescu, Mihaela Schiotis, Mirela Duminică, Aida Petre, Mărioara Salup, Liviu Maftean şi Biatrice Choleva au prezentat și au realizat, împreună cu copiii din instituțiile partenere, lucrări de artă plastică, design vestimentar, artă textilă, tapiserie, origami și nu numai, lucrări pe care copiii le-au finalizat în timpul activităților și pe care apoi le-au păstrat.

Biatrice-Liliana Choleva, şefa Palatului Copiilor Suceava, ne-a spus că „acțiuni deosebite s-au desfăşurat şi în cadrul cercului de limbă engleză, condus de profesoara Carolina Vieriu, care a invitat copiii și părinții la și la acțiuni derulate la Librăria Cărturești. Cercul de pictură, la atelierele interactive, a organizat acţiuni similare, făcând o paralelă între părinți și copii, pentru a vedea care dintre ei sunt mai talentați”.

Educaţia rutieră

Săptămâna trecută, în cadrul proiectului „Extrașcoala”, profesori de la Palatul Copiilor au mers în vizită la Școala Zamostea, unde, pe parcursul a mai bine de patru ore, copiii din această școală au fost martori și participanți la activi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Cod galben de caniculă și disconfort termic în peste 14 județe! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate

Peste 90 de percheziții într-un alt dosar privind emiterea de acte de identitate românești false pentru ruși, ucraineni și moldoveni

HotNews acum 47 minute
Procurorii Parchetului General efectuează, joi, peste 90 de percheziții într-un dosar privind infracțiuni de luare de mită și fals informatic comise de funcționari publici de pe raza județului Suceava privind obținerea de documente de identitate rom

Cristian RIZEA, eliberat condiționat din penitenciar: Decizia Tribunalului Ilfov

Gandul acum 40 minute
Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost eliberat condiționat din închisoare, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară. El fusese condamnat pentru corupție și fugis

Tragedie în Indonezia: Cel puțin patru oameni au murit după ce un feribot s-a SCUFUNDAT în apropiere de Bali

Gandul acum 16 minute
Cel puțin patru persoane au murit și zeci sunt date dispărute după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat în drum spre insula Bali din Indonezia, potrivit poliției locale. Nava s-a scufundat miercuri înainte de miezul nopții în s

Opinie Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluţiei cursului real de schimb în Europa Centrală şi de Est după izbucnirea pandemiei

Ziarul Financiar acum 31 minute
Cursul de schimb reprezintă o variabilă esenţială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea macro), cât şi pentru dinamica sectorului financiar (de aici dimensiunea ei financiară). De multe ori, sensul cu care populaţia percepe ace

Video Incendiu în Munții Țibleș: Misiunea de stingere a fost reluată cu elicopterul Black Hawk

Adevarul acum 26 minute
Peste 20 de pompieri și elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație luptă împotriva unui incendiu de vegetație într-o zonă greu accesibilă din Munții Țibleș.

Atenționare de călătorie în Grecia! Risc de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că, potrivit Serviciului național de Meteorologie elen, în zilele următoare va crește risc

Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Rusia în războiul din Ucraina

Adevarul acum o ora
Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Moscova în conflictul cu Kievul, potrivit unei evaluări a serviciilor de informaţii din partea oficialilor ucraineni.

Primele rezultate ale Evaluării Naționale sunt afișate joi

Mediafax acum o ora
Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, candidații pot depune contestații, proces care va continua și în zilele de 4 și 5 iulie. Elevii trebuie să completeze o declarație-tip în care își asumă faptul că nota poate fi modificată, atât în sens cre

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

24°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

16°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

25°
joi

16°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°