Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Albu: "Mi-am dorit din tot sufletul SĂ MĂ ÎMPAC cu Iulia. Nu înţeleg de ce a păstrat numele Albu, dacă NU DĂ DOI BANI pe el!"

Publicat in Ziarul Ring, joi 11 aprilie 2013 ·

Iulia şi Mihai Albu au divorţat la notar în urmă cu două săptămâni. Deşi părea unul dintre cele mai amiabile divorţuri, iar cei doi susţineau că vor rămâne în relaţii foarte bune, de dragul fetiţei, iată că lucrurile iau o altă întorsătură.

Iulia şi Mihai Albu au divorţat civilizat doar de ochii lumii. Potrivit unor surse, situaţia dintre cei doi a devenit tensionată după ce Iulia s-a afişat în compania altui bărbat, la doar câteva zile după semnarea actelor de divorţ. În pozele surprinse de paparazzi, Iulia apare alături de fiica ei şi de un bărbat misterios. Cei trei se plimbă fericiţi prin parc iar bărbatul o ţine de mână pe Mikaela, fiica Iuliei şi a lui Mihai Albu.

La vederea acestor imagini, designerul ar fi fost cuprins de gelozie şi a lăsat-o pe Iulia fără maşina şi fără abonamentele telefonice, toate fiind pe numele lui.

După ce presa a dat aceste detalii despre divorţul lor, Mihai Albu îşi consideră fosta soţie vinovată pentru aceste declaraţii şi o somează pe Iulia să înceteze cu expunerea vieţii lor private şi cu oferirea de informaţii legate de împărţirea bunurilor la partaj ori despre pensia alimentară pentru micuţa Mikaela.

"In urma acestui articol, ma vad nevoit sa aduc câteva precizari menite sa clarifice anumite acuzatii ce mi-au fost aduse de fosta mea soție. Ma gândesc ca peste ani, fetița mea nu ar trebui sa citeasca neadevaruri despre tatăl ei... In ultima luna nu am contactat niciun jurnalist pentru a da relatii despre divortul meu, am fost in schimb de acord sa răspund unor solicitări ce mi-au fost adresate de către media. Recunosc ca mi-am dorit o separare decenta, pe cale amiabila la notar, in care familia mea sa fie expusa cât mai puțin, in special copilul meu, fapt pentru care, împreuna cu Iulia, am decis sa nu divulgam detalii din intelegerea de partaj si divortul propriu-zis. Eu

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 34 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 21 minute
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 20 minute
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 49 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°