Două studii despre sărăcie. Fără alte comentarii. O competiţie intensă între România şi SUA:
Şi altă ştire interesantă de la Banca Centrală Europeană, despre săracii Europei, germanii:
În Germania, avuţia netă medie s-a situat la 195.000 de euro, în Olanda la 170.000 de euro, iar în Finlanda la 161.500 euro. În toate cele trei ţări opoziţia faţă de susţinerea financiară a sudului Europei se află la cote ridicate.
Spania înregistrează o avuţie netă medie pe gospodărie de 291.000 de euro, Italia de 275.000 de euro, iar Franţa de 233.000 de euro, arată studiul BCE. Cei mai săraci din zona euro sunt slovacii, cu o medie de aproape 80.000 de euro pe gospodărie.
Turcescu şi grevista foamei. Nu doar Turcescu, dar şi alţii au avut aşa o mare apăsare cu grevista foamei sau cu Sobaru, cel care s-a aruncat de la balcon. Nişte atacuri incredibil de dure la adresa unor oameni care e evident că n-au făcut acele gesturi din preaplin. Turcescu a linşat-o pe Cristiana Anghel (aici, detaliat). Doamna Anghel a fost plătită de Antena 3 cu extraordinara sumă de 10 milioane pe lună ca să vină la emisiuni.
A intrat în parlament, e adevărat, dar de ce n-ar merita mai mult decît toţi guşaţii care intră pe bani? Ce deranjează însă cel mai mult e vocaliza etică. Turcescu ia vilă de ANL în plin avînt al preţului imobiliar cu o sumă de tot rîsul. (Ciutacu e “caz social”. Mai ştiu şi alţii.) Toţi foarte moralişti, gata să-i scoată ochii unei femei că “s-a vîndut” pe 1000 de lei.
Remus Cernea
Nu e făcută prea deştept ofensiva lui Cernea cu noua propunere de colectare a banilor pentru culte, e o discuţie. Dar cum l-au linşat proprii susţinători sau alţi imbecili e iarăşi poate o lecţie: că nu e normal să intri cu orice preţ în parlament ca să te umilească Mazăre şi tu să nu zici nimic.
Violenţa BOR
Violenţa BOR poate ar trebui totuşi să