Senatorul Dian Popescu a ridicat un hotel ilegal în Ţicleni, fără autorizaţie de construcţie şi pe proprietatea altcuiva. Chiar şi din poziţia de demnitar, liderul PNL Gorj nu a putut să fie mai presus de lege, astfel că mârşăviile sale au fost blocate în instanţă. Magistraţii le-au dat dreptate proprietarilor de drept, familia Bădiţa, care astăzi vor merge cu executorul judecătoresc să îşi delimiteze proprietatea. Şi, ca fapt divers, proprietatea blochează definitiv accesul senatorului la cunoscutul Hotel Sara, cu piscina unde s-au bălăcit mulţi dintre cei care ar fi trebui să îşi facă datoria faţă de lege.
Se strânge laţul în jurul senatorului PNL Dian Popescu! Manevrele şi tâmpeniile cu iz penal făcute de acesta înainte de a ajunge mare demnitar în Parlament, chipurile, pentru a-i reprezenta pe gorjeni, încep să iasă la iveală. Şi dovedesc caracterul nici pe departe exemplar al acestuia în relaţia cu unii vecini. Aceştia din urmă, neavând altă cale de împăcare, au luat drumul justiţiei, dovedind că senatorul, pe lângă ignoranţă, dă dovadă şi de afinitate pentru ilegalităţi. A primit mai mult decât merită, prin lege
Dian Popescu a primit drept „cadou” la început de mandat o hotărâre judecătorească prin care i se blochează accesul la Hotel Sara din Ţicleni. Asta în urma pierderii unui proces pe care l-a intentat unul din vecinii imobilului, respectiv Constantina Bădiţa, moştenitoare a unui anume Gheorghe Mărgineanu.
După mai bine de doi ani de litigii, la finele lui 2012, mai exact, instanţa a decis în defavoarea firmei lui Dian Popescu, Maserati SRL din Ţicleni, care primise, printr-un titlu de proprietate emis în 2002, în jur de 0,6 hectare în plus faţă de cât trebuia.
Decizia Tribunalului Gorj afectează destul de mult afacerile din Ţicleni ale lui Dian Popescu, pentru că terenul redobândit de reclamantă, Constantina Bădiţa, blochează intr