Conflict între fostul preşedinte al PD-L Târgu Jiu, Nicolae Daviţoiu, şi actualul preşedinte Eduard Berca! Daviţoiu a declarat la Radio Infinit că ar putea reveni în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale. Berca este supărat după această declaraţie şi crede că Daviţoiu nu a dovedit că merită funcţia de preşedinte al organizaţiei. Daviţoiu mai spune că s-a discutat inclusiv despre excluderea sa din PD-L, dar Berca neagă.
Reporter: S-a discutat despre excluderea domnului Nicolae Daviţoiu?
Eduard Berca: Este o speculaţie a domnului Daviţoiu. În nici un caz nu s-a pus problema excluderii dânsului. Noi am dat o decizie a Biroului Permanent Local în sensul de a se prezenta nişte rapoarte. Asta este o provocare pe care o lansează dânsul şi nu pot să răspund.
Rep.: Adică dânsul vrea conflict?
E.B.: Mă gândesc că asta-şi doreşte. Atâta vreme cât nu s-a luat o decizie în sensul de excludere a dumnealui, ci de depunere a unor rapoarte de activitate a celor doi consilieri. Eu l-am depus, l-am înregistrat, dânsul nu l-a depus. Urma să ne explicăm fiecare activitatea. Atât. E o speculaţie. E o problemă internă şi nu cred că era în măsură să discute despre asta.
Rep.: O să vorbiţi cu domnul Daviţoiu?
E.B.: Absolut. O să-i explic dacă nu a înţeles.
Rep.: Credeţi că o să revină domnul Daviţoiu în fruntea organizaţiei?
E.B.: Numai în condiţiile în care vom organiza alegeri interne şi domnul Daviţoiu va candida şi va dovedi Consiliului de Coordonare Local că este cel mai bun, dar deocamdată nu a demonstrat acest lucru.
Rep: Credeţi că o să fiţi demis?
E.B.: De cine să fiu demis? Noul şef nu a fost numit. Să aşteptăm să vedem ce se întâmplă după numirea lui Dan Vâlceanu.
Rep: Vă aşteptaţi la o demitere?
E.B.: Nu mă aştept la demitere. Nu există motive. Sunt speculaţiile domnului Daviţoiu pe care aş vrea s