Premierul Victor Ponta se pregăteşte să facă rapid o nominalizarea pentru un titular la Ministerul Justiţiei. Varianta convenită de Ponta cu PNL este fostul procuror ROBERT CAZANCIUC, actual secretar general la Ministerul Afacerilor Externe şi fostul coleg al lui Victor Ponta de la Corpul de Control în timpul guvernării Năstase, au precizat pentru gândul surse din coaliţie. Prima soluţie propusă de Ponta pentru Justiţie a fost preşedintele ANI, Horia Georgescu, respins însă de liberali.
În această dimineaţă, CSM a luat act de demisia lui Robert Cazanciuc din calitatea de procuror, într-o şedinţă la care a participat şi Victor Ponta.
La ieşirea de la CSM,Ponta şi-a anunţat oficial intenţia. "Robert Cazanciuc va fi propunerea pe care o fac preşedintelui. Astăzi de dimineaţă l-am sunat pe preşedinte. L-am informat, nu a avut niciun fel de obiecţie", a spus premierul, anunţând că decretul va fi însă semnat abia după ce se oficializează ieşirea lui cazanciuc din magistratură, tot prin semnătura preşedintelui. Câteva ore mai târziu, Băsescu a semnat decretul pentru ieşirea din magistratură a lui Cazanciuc, începând cu data de 15 aprilie. În aceste condiţii este de aşteptat ca şeful statului să oficializeze numirea în funcţia de ministru abia luni.
Foto: Răzvan Lupica // Mediafax
Ponta intenţionează să facă numirea cât mai rapid, fără a aştepta până pe 10 mai când vor fi audiaţi şefii parchetelor de către CSM şi când îi expiră practic interimatul.
Înainte de a trimite numele noului ministru la Palatul Cotroceni, pentru a primi girul preşedintelui Traian Băsescu, Victor Ponta i-a pregătit acestuia terenul la MJ, readucând-o pe Simona Maya Teodoriu pe post de secretar de stat şi dându-i în responsabilitate Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Momentan, înlocuitorul oficial al lui Ponta la Justiţie, pentru gestionarea administrativă