Încă ne sunt vii în memorie secvenţele „entuziasmante” în care, în tumultul parlamentarelor din toamna trecută, cei doi tineri şi carismatici colideri ai USL (şi partidele lor) arătau electoratului optimismul debordant şi voinţa de nezdruncinat de a pune în operă un proiect politic câştigător şi de mare viitor. Proiectul demolării şi abolirii sistemului mafiot constituit de Traian Băsescu în demersul său paranoic de a-şi institui puterea personală pentru căpătuirea familionului şi a camarilei prezidenţiale. Nimic din poza „luminoasă” cu îmbrăţişări şi strângeri de mâini a celor doi politicieni, poză difuzată de televiziuni în urmă cu patru luni de zile, nu lăsa să se întrevadă vreo fisură, vreo umbră de neîncredere asupra acestui proiect ambiţios. Organismul politic USL părea, atunci, legitimat de votul masiv al românilor, unul puternic, imun la orice tentativă de a-l parazita vreo forţă adversă. Doar o toamnă şi o iarnă au trecut de la respectivul moment triumfal, şi astăzi, Uniunea e cuprinsă de molima dezbinării, a suspiciunii şi neîncrederii între partenerii de guvernare. Ceva prevestitor de rele pare s-o macine din interior. Nu sunt de vină deosebirile doctrinare, ci meschinăriile şi îmbârligăturile induse din afară. Au început de la pactul semnat între premierul Ponta şi tătucul Băsescu, chipurile ca o bună dovadă către Bruxelles şi UE că la Bucureşti n-o să mai fie criză politică.

Au urmat declaraţiile pacifiste ale prim-ministrului, scatoalcele aplicate „pisicului” de către arendaşul din deal, cu ocazia ieşirilor pe televizor, agrementate machiavelic cu gesturi de consens, pentru coabitare. Li s-au adăugat răzgândirea premierului şi comuniunea decizională dintre cele două palate în desemnarea procurorilor pentru parchete. Treabă aranjată, la care liberalii nu au fost consultaţi, ci doar anunţaţi, după înaintarea listei la CSM, adică puşi în f