„Atâta timp cât la Cotroceni va fi un preşedinte care va ţine la Justiţie o va proteja de astfel de numiri, de tip Bălan sau ăla, Cazancioc, tot coleg de promoţie cu domnul Ponta, pe care îl tot vântură ventilatoarele zvonurilor că ar fi bun", spunea preşedintele Băsescu în urmă cu un an. Cum este o chestiune de timp până va semna decretul de numire al lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justiţiei, ne putem întreba desigur dacă Traian Băsescu mai ţine la Justiţie.
Reevaluările zilnice ale lui Traian Băsescu şi Victor Ponta nu mai miră pe nimeni. Judecând după CV, Cazanciuc, şi nu Cazancioc, aşa cum ironic îl numea preşedintele Băsescu, pare un tip deştept. Nu prea îl ajută discursul, nici faţa, dacă e să fim răutăcioşi. Dar până la urmă, dacă fără astea a avut un traseu profesional de invidiat, s-ar putea chiar să îi meargă mintea. Dacă a fost sau nu colegul lui Ponta, dacă este finul premierului sau dacă este căsătorit cu verişoara acestuia, cum s-a speculat ieri în presă, nu sunt informaţii relevante la această oră. Mult mai important este să vorbească „bruxeleza”, cum a zis premierul, să ridice MCV-ul şi să facă pasul decisiv spre Schengen.
Problema nu este Cazanciuc, ci felul în care în fiecare zi Traian Băsescu reevaluează câte un om al lui Ponta şi invers. Când o terfeleşti pe Kovesi în sute de emisiuni, iar apoi ca ministru interimar al Justiţiei o propui şefă la DNA şi spui că a fost ideea ta, înseamnă că ai o problemă. La fel când spui că niciodată nu-l vei numi pe Niţu procuror general, aduci o grămadă de argumente, iar apoi o faci. Ponta şi Băsescu reevaluează tot şi toate, nu numai oamenii pe care îi pun în funcţii. Reevaluează pensiile cadrelor militare, reevaluează privatizările, reevaluează taxele şi impozitele, reevaluează personalul bugetar, spitalele, şcolile. Ne reevaluează în fiecare zi viaţa şi constată că putem trăi cu bani mai puţ