Racordarea la reţeaua de gaze a oraşului Corabia va aduce, în primă fază, 450 de noi locuri de muncă. Acestea vor fi create în incinta fostei fabrici „Melana” din localitatea de la malul Dunării, investiţia având capital din Taiwan.
Un investitor din Taiwan s-a angajat faţă de autorităţile locale din oraşul oltean Corabia că va deschide patru linii de producţie de fibră textilă, în incinta fostei fabrici „Melana” din localitate. Investiţia ar urma să fie demarată odată cu racordarea localităţii la reţeaua de gaze naturale.
„Avem promisiuni de la investitori privaţi, care ne-au spus că, odată ce vor veni gazele în oraşul Corabia, ei vor deschide afaceri şi vor crea locuri de muncă. În principal, este vorba despre un investitor taiwanez, care, în locaţia fostei Întreprinderi de Fire şi Fibre Sintetice «Melana», va deschide patru linii de fibră textilă şi vor fi create, în prima fază, 450 de locuri de muncă. Aşa ne-a promis dânsul şi să sperăm că se va ţine de cuvânt”, a declarat Dan Oltean, consilierul personal al primarului din Corabia.
El a adăugat că, tot după introducerea gazelor naturale, există promisiuni şi pentru deschiderea unei fabrici de mezeluri, la malul Dunării.
„O altă promisiune este a unui investitor turc ce vrea să deschidă o fabrică de mezeluri, unde ar fi create încă 170 de locuri de muncă. Ne bazăm pe faptul că aceste promisiuni vor deveni o certitudine”, a mai spus Oltean.
„Melana”: experienţe neplăcute cu investitorii
La sfârşitul lui 2001, Întreprinderea de Fibre Sintetice Corabia acumulase datorii către bugetul de stat de aproximativ 27 de milioane de lei şi alte 300 de milioane către diferiţi furnizori. Atunci, fabrica a început să vândă utilaje şi instalaţii pentru a face rost de bani pentru salarii. În 2003, peste angajaţii de la „Melana“ dăduse fericirea. LTB Textil Group, fir