Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV FOTO Picturi de Tăttărescu, descoperite într-o biserică dintr-un cătun

Publicat in Adevarul, joi 11 aprilie 2013 ·

O catapeteasmă pictată acum peste 160 de ani de către un artist faimos zace într-o biserică din satul Crăieşti, judeţul Bacău.

Cele câteva sute de locuitori ai satului băcăuan Crăieşti sunt în conflict de şapte ani cu preotul aşezării. Parohul Costel Cârlan, care slujeşte la Biserica „Sfinţii Voievozi“, s-a apucat, în 2006, să dea jos catapeteasma veche şi s-o schimbe cu alta nou-nouţă.

"E plină de carii şi de mucegai. E veche, iar icoanele de pe ea sunt afumate. O dăm jos şi punem alta nouă!", le-a spus el atunci sătenilor, încercând să-i convingă că biserica va fi mândria zonei după renovare.

În ciuda argumentelor aduse de duhovnic, câţiva localnici au continuat să se opună. „Catapeteasma asta o fi ea veche, dar e valoroasă. Nu trebuie dată jos“, i-au replicat bătrânele satului.

GRIGORESCU, O POSIBILĂ VARIANTĂ

La scurt timp, zvonistica a evoluat şi sătenii au stabilit că pictura a fost realizată de însuşi Nicolae Grigorescu. Ba chiar şi profesorul de istorie al satului, Vasile Cătăuţă, în vârstă de 66 de ani, a înclinat să creadă că picturile erau ale lui Grigorescu.

Era o mare asemănare între picturile lui Grigorescu şi cele de pe catapeteasmă. De fapt, asemănarea este totală. La Agapia, toată catapeteasma este pictată de Grigorescu. Seamănă foarte bine cu cea veche de la noi din sat. Eu nu am fost de acord cu renovarea, a declarat profesorul.

Oamenii au continuat să povestească faptul că au aflat, din bătrâni, cum catapeteasma de la Crăieşti a fost pictată undeva în jurul anului 1850, în nordul Moldovei, unde Nicolae Grigorescu avea un atelier de pictură bisericească. După ce vestea a cuprins întregul sat, cei mai sceptici au pornit în căutarea dovezilor.

Concret, au început să caute fir cu fir, pe spatele şi pe faţa vechilor icoane scoase de pe catapeteasmă, semnătura lui Grigorescu. Nu au găsit, însă, nicio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 34 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°