Guvernul pregăteşte impozitarea suplimentară a bugetarilor cu salarii mari. Premierul Victor Ponta a anunţat că intenţionează să introducă o taxă de solidaritate de 10% pentru cei cu venituri de peste 1.000 de euro, bani care să fie folosiţi pentru tariful social la energie sau pensiile recalculate ale militarilor. Propunerea premierului nemulţumeşte însă pe toată lumea, de la partenerii de guvernare la opoziţie şi sindicate.
Premierul Victor Ponta a reiterat zilele trecute intenţia guvernului de a introduce o taxă de solidaritate de 10%. Aceasta ar urma să fie aplicată tuturor salariilor bugetarilor mai mari de 4.000 de lei şi, potrivit estimărilor, ar aduce la bugetul de stat venituri suplimentare de peste 10 milioane de lei. Taxa va fi plătită de toţi angajaţii de la stat.
Intenţia sa este criticată atât de liberali, cât şi de opoziţie.
"Cred că nu aduce cu adevărat sume importante la bugetul de stat, în schimb îi descurajează pe cei care vor să muncească, pe cei care vor să obţină performanţă şi, bineînţeles, să fie şi bine plătiţi. PNL nu va susţine un astfel de demers, dar asta nu înseamnă, aşa cum se speculează, o rupere a alianţei", a precizat Marius Nicoară, senator PNL de Cluj.
"PDL-ul respinge această mărire de taxe şi impozite şi consideră că nu poate împărţi românii în două categorii: aceia care au salariul mai mare să fie impozitaţi cu procent mai mare, cei care au venit mai mic să fie impozitaţi cu altă taxă. Consider că taxa unică trebuie menţinută mai departe", a menţionat Alin Tişe, senator PDL.
Şi sindicaliştii din administratie se declară împotriva taxei de solidaritate, pe care o consideră o tăiere salarială mascată.
"Una peste alta este o prostie, ce să vă spun eu. Dacă vrea să facă ceva să facă impozitarea progresivă, cum s-o făcut în anumite perioade", a precizat Valer Suciu, lider FNSA.
Reporter: