Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un munte de balast, furat în miez de noapte din albia râului Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 aprilie 2013 ·

Un munte de balast scos clandestin din albia râului Suceava era transportat hoţeşte, în miez de noapte, la o staţie de sortare aparţinând unui afacerist cu state vechi de plată în domeniu. Mai grav este că furtul avea loc la doar 300 de metri de podul care traversează râul Suceava şi leagă localităţile Liteni şi Roşcani, şi care în cursul anului 2010 a fost distrus de viituri. La fel de condamnabil este că totul s-a petrecut sub ochii indiferenţi ai autorităţilor, care s-au făcut că nu văd nimic. „Orbul găinilor” pare singura explicaţie plauzibilă pentru care muntele de balast aflat la doi paşi de podul afectat de inundaţii nu a fost observat. Iar în timp ce unii se îmbogăţesc din exploatarea ilegală a balastului, podul de peste râul Suceava stă şi acum nefinalizat, iar oamenii de pe cele două maluri sunt obligaţi să ocolească aproximativ 25 de km pentru a putea folosi autovehiculele. O situaţie tipică pentru România secolului 21, în care indiferenţa autorităţilor se îmbină cu nesimţirea unor afacerişti, şi toate în detrimentul amărâţilor.

Activitate febrilă la „umbra” întunericului

Existenţa acestei balastiere ilegalea fost semnalată încă de acum câteva săptămâni de mai mulţi oameni deranjaţi de activitatea nocturnă a camioanelor firmelor SC Agremin SRL şi SC Nisipul Auriu SRL Liteni, aflate în administrarea lui Mircea Dincu. Deşi părea greu de crezut că în plină iarnă cineva se ocupă cu exploatarea balastului, situaţia din teren avea să arate că albia râului Suceava se transforma într-un adevărat furnicar pe timp de noapte. În urmă cu 10 zile, reporterii cotidianului Monitorul de Suceava au mers la faţa locului, dar în acea seară doar excavatorul era pe poziţii şi scotea materia primă din albie. Ulterior, apele au crescut, iar activitatea a fost sistată. Aşa cum era de aşteptat, scăderea debitului râului Suceava a coincis cu reluarea exploatăr

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În această dimineață: A FOST ÎNCHISĂ autostrada între Sibiu și Boița. VEZI cauza

Gazeta valceana acum o ora
Autoritățile au închis sectorul de autostadă dintre Sibiu și Boița în această dimineață de vineri, 22 noiembrie 2024. Măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h. „În această zonă este în vigoar

Vântul puternic blochează toate porturile româneşti de la Marea Neagră

Mediafax acum 50 minute
Măsura afectează toate operaţiunile de transport maritim şi fluvial din porturile de la Marea Neagră. „Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră”, in

Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului

News.ro acum 28 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara.

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 42 minute
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Meteo. Cum va fi vremea până în ajun de Crăciun

Mediafax acum o ora
Meteo Săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric

Austria pare că va debloca aderarea deplină a României la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 20 minute
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere înaintea întâlnirii miniştrilor de interne ai celor trei ţări care se

Salariaţii din administraţia publică reclamă „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” şi cer „creşterea numărului de angajaţi, pentru reducerea sarcinilor”

News.ro acum 41 minute
Salariaţii din administraţia publică reclamă ceea ce ei numesc „campania agresivă şi lipsită de fundament care promovează ideea că sectorul bugetar din România este supradimensionat” ei susţinând că în realitate România are un bugetar la 18 locuitor

Alegeri prezidențiale 2024. George Simion votează vineri la Roma

HotNews acum 42 minute
George Simion, prezidențiabilul AUR, va vota pentru primul tur al alegerilor prezidențiale vineri, 22 noiembrie, la o secție de votare din Italia, a anunțat Alianța pentru Unirea Românilor printr-un comunicat de presă. Candidatul AUR la funcția de P

Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară

Mediafax acum 38 minute
Conform ultimelor informaţii de la RAR, clienţii care au programări se pot prezenta la sedii, dar documentele cerute, inclusiv cărţile de identitate ale vehiculelor (CIV), vor fi eliberate doar după repornirea sistemelor. RAR a decis ca plata servic

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 3 ore
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°