Îi găsim în gări, pe stradă sau în staţiile de autobuze. Este vorba de copii străzii, cu care mulţi dintre noi suntem obişnuiţi. Din păcate, cei mai multi dintre ei au ajuns să cerşească din cauza părinţilor iresponsabili, dependenţi de băutură sau din cauza destrămării familiei.
Statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj arată că, oficial, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, există între 100 şi 115 copii ai străzii. Autorităţile recunosc însă că aceste cifre nu sunt reale şi sunt fluctuante. “Ar fi bine la nivelul primăriilor să existe o inventariere a acestor copii, să existe o bază de date cu aceşti copii”, a declarat Monica Filip, şef Serviciu de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul asistenţei sociale.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Cluj a demarat un proiect cu tema „Descurajează cerşetoria”, care are ca şi scop diminuarea prezenţei minorilor cerşetori pe stradă sau în locurile publice. Printre cauzele cerşetoriei în rândul minorilor se află lipsa de educaţie, situaţia materială precară sub nivelul subzistenţei, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban.
“Întotdeauna în spatele copilului străzii se ascund anumiţi factori. Un copil care are rezidenţă diurnă în stradă şi/sau nocturnă este un copil al străzii. La Cluj-Napoca nu avem cazuri de copii care să trăiască în canale. În schimb, avem copii care locuiesc împreună cu părinţii în corturi de nailon şi sunt folosiţi la cerşit. Cele mai multe familii de acest gen identificate provin din judeţul Sălaj. Facem efoturi să-i trimitem înapoi în localitatea de domiciliu”, a precizat Nicoleta Molnar, directorul DGASPC Cluj.
Autorităţile spun că în marea majoritate a cazurilor, aceşti copii sunt folosiţi de adulţi, de propria familie, şi puşi să cerşească, având numai o existenţă diurnă pe străzi. “Copiii str