La finalul mai multor ore de audieri, în această seară, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursurile declarate de cei zece membri ai grupării cercetate în dosarul reţetelor farmaceutice ilegale, printre care se numără medicii oncologi Elisaveta Mezo şi Alina Popa, de la Spitalul Judeţean Deva, dar şi reprezentanta farmaciştilor din judeţ, Tatiana Făgădar.
„Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii arestaţi în dosar. Aceasta după ce ei au contestat încheierea Tribunalului Hunedoara din 6 aprilie 2013. La acea dată, magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile cu privire la nouă persoane, iar pentru altă persoană care s-a predat ulterior s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile de la data predării”, a informat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că în perioada 2010-2012 au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, ai cărui membri au obţinut beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală si spălare de bani, in domeniul farmaceutic.
Bani din suferinţa bolnavilor
În dosarul „mafiei halatelor albe”, Elisaveta Mezo şi Alina Popa, doi medici oncologi de la Spitalul Judeţean din Deva, sunt cercetaţi pentru că au semnat sute de reţete medicale pentru bolnavi de cancer, care ulterior erau decontate ilegal de administratorii a trei farmacii din Deva şi Hunedoara la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
Prejudiciul stabilit până în prezent în cauză se ridică la 3,3 milioane de lei. Alţi membri ai grupării sunt acuzaţi, de asemenea, de înşelăciune, dar şi de spălare de bani şi evaziune fiscală.
Citeşte mai multe detalii despre dosarul mafiei halatelor albe!:
Reţeta de făcut